Judecătoria Deva a dat sentinţa în cazul lui Iosif Şerban, acuzat de furt calificat şi violare de domiciliu.
Hunedoreanul a fost prins de poliţişti şi ulterior trimis în arest preventiv din luna septembrie a. c.. „Condamnă pe inculpat la doi ani închisoare pentru infracţiunea de violare de domiciliu, evocă beneficiul suspendării condiţionate pentru pedeapsa de trei ani închisoare aplicată printr-o altă sentinţă penală a Judecătoriei Deva, pe care o adaugă la pedeapsa stabilită mai sus, astfel că în final, inculpatul va executa pedeapsa de cinci ani închisoare”, se arată în minuta instanţei. De asemenea, magistraţii l-au obligat la plata sumei de 676.713 lei în favoarea părţii civile, SC Condor TCM Sinaia, cu titlu de despăgubiri materiale şi suma de 3.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. (N.Bumbac)
Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un angajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…
Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…
D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…
Oricine nu achită o factură, fie că e la curent, la gaz, la telefon, în…
Miercuri după amiază. Un telefon mă anunță că primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit.…
Magdalena Șerban Medicul de urgență este primul care evaluează pacientul, pune un diagnostic preliminar și…
View Comments
Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: felice_rus@yahoo.com