Categories: Eveniment

Hoţ de calculatoare prins în timp record

Dana Istudor

Un tânăr de 29 de ani a dat o spargere la o firmă care se ocupă cu servicii de Internet, de unde a furat mai multe laptop-uri, în valoare de 7.000 de lei, însă după numai câteva ore poliţiştii au reuşit să dea de urma lui şi să recupereze computerele.

Prinşi la Tg. Jiu
Bărbatul care a dat spargerea la firma din Petroşani se numeşte Florin P., de 29 de ani şi este recidivist. Acesta a dat lovitura în noaptea de 3 spre 4 iulie, prin forţarea sistemului de închidere al uşii de acces şi a intrat în magazin de unde a furat şase notebook-uri în valoare totală de 7.000 de lei. Bărbatul şi-a făcut repede doi complici pentru a scăpa de marfă şi a fugit cu ei în Tg. Jiu, ca să vândă calculatoarele. Însă, a fost prins în scurt timp de poliţişti. „Autorul furtului a fost identificat la scurt timp. Şi cei doi complici ai hoţului au fost prinşi, iar bunurile au fost recuperate”, declară Roxana Cernea, purtător de cuvânt al Poliţiei Petroşani.
Hoţul a fost prins în municipiul Tg. Jiu, judeţul Gorj, împreună cu Daniel A., de 28 ani, şi Marian F., de 37 ani, ambii din Petroşani, fără ocupaţie, cu antecedente penale, în timp ce încercau să valorifice bunurile sustrase. Cei trei sunt cercetaţi în libertate, primul pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, iar ceilalţi doi pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

AGRESIUNE ÎN BRAD: UN TÂNĂR A FOST REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au reținut pentru 24 de ore un tânăr de…

21 de minute ago

ANUNŢ

Astăzi, în data de 26.10.2026, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

4 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

4 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

4 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

4 zile ago