Categories: Actualitate

Hidrocentrala de la Bretea, gata să producă electricitate

Maximilian Gânju

Hidroelectrica va inaugura în decembrie hidrocentrala de la Bretea, de pe Râul Strei, după o investiţie de 58 milioane euro. Hidrocentrala va avea o putere instalată de 12 MW.
”Au mai fost lucrări ce trebuiau terminate şi se lucrează într-un ritm alert. Este prima centrală făcută printr-o investiţie publică după mulţi ani”, a spus directorul general al companiei, Bogdan Badea. Hidroelectrica vrea să retehnologizeze şi hidrocentrala de la Mărişelu, de la Râul Mare. Pe de altă parte, tot în judeţul Hunedoara, o investiţie aproape finalizată este blocată din cauză că pune în pericol ecosistemul dintr-un parc naţional. Amenajarea hidrotehnică din Defileul Jiului a fost blocată de decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti, care opreşte, cel puţin deocamdată, lucrările la hidrocentrala de pe Jiu, a căror valoare este de 200 de milioane de euro, bani investiţi de Hidroelectrica din anul 2003, încoace. Cele două baraje din Defileul Jiului ar distruge ecosistemul, susţin ecologiştii, care au acţionat în instanţă firma constructoare.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Vai ce fericiti sunteti voi ca inca o portiune din raul Strei a fost distrusa! Mai aveti tupeul sa va numiti hunedoreni?

  • Dupa ce au distrus tot ecosistemul de pa valea Raului Mare,acum au vandalizat si Streiul.Bine macar ca i-au blocat pe gunoaie sa continue sa faca praf si valea Jiului.Niste incompetenti,de la primul la ultimul om.Lucrari cu dedicatie,milioane de euro pompate de stat ca sa evite falimentul rusinos,aparat supradimensionat s.a.m.d.Ar trebui sa fie obligati sa desfiinteze pe banii lor investitia din Defileul Jiului,ca si asa nu va produce niciodata nimic.Niste taranoi ignoranti si spalati pe creier de propaganda de la nivel central....

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

o zi ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

o zi ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

o zi ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

o zi ago