Categories: Actualitate

Hada, tot mai aproape de o nouă sentinţă

Cristina Ghenea

Cel de-al doilea proces al fostului primar al municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada (foto), este tot mai aproape de final. Următorul termen de judecată, în dosarul rămas încă pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, a fost stabilit pentru data de 19 februarie.
Condamnat la închisoare cu executare, într-unul din cele două dosare de corupţie în care a fost trimis în judecată, alături de fostul viceprimar şi încă doi salariaţi ai primăriei, Ovidiu Hada este tot mai aproape de cea de-a doua sentinţă. În dosarul în care încă se judecă fondul, procesul continuă cu administrarea probelor, iar magistraţii au stabilit, ieri, un nou termen de judecată pentru luna viitoare. Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, la fel ca în primul dosar, şi în acest proces, inculpaţii au cerut un raport de expertiză care va trebui depus.
Amintim că în februarie 2011, procurorii l-au trimis în judecată pe Hada pentru comiterea a 10 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice şi a 16 infracţiuni de complicitate la conflict de interese, într-un dosar în care prejudiciul se ridică la aproximativ 700.000 de lei. În acelaşi proces, este învinuit şi fostul viceprimar, Nicolae Robert Dan, cu 63 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la conflict de interese, şi alte trei persoane – doi foşti angajaţi ai primăriei şi tatăl fostului edil, Gligor Hada, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Misionar Umanitare Maranatha Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

3 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

4 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

4 ore ago

Drumul spre Stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

4 ore ago