Categories: Comunitate

Cursuri de specializare pentru poliţişti locali şi pompieri

Adriana Năstase

Un număr de 130 de subofiţeri, de pompieri şi poliţişti locali din mai multe judeţe ale ţării au început o nouă serie de cursuri de specialitate în cadrul Centrului de Formare Iniţială şi Continuă al MAI (CFIC) din Orăştie, după trei luni de pregătire, ei urmând să susţină un examen în baza căruia vor primi un certificat de absolvire.
„La cursul de iniţiere în carieră în specialitatea pompieri şi protecţie civilă, participă 90 de subofiţeri, majoritatea din unităţi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din municipiul Bucureşti, dar şi din 16 judeţe ale ţării. Alţi 40 de poliţişti locali din judeţele Alba şi Hunedoara se pregătesc la cursul de formare iniţială în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în cel al circulaţiei rutiere“, a declarat ieri, comisarul şef Marius Moş, purtătorul de cuvânt al CFIC Orăştie. Primăriile care şi-au trimis poliţiştii locali la cursuri sunt cele din localităţile Alba-Iulia, Deva, Orăştie, Simeria şi Turdaş.
Peste 600 de subofiţeri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi din administraţia publică locală s-au pregătit ori şi-au perfecţionat cunoştinţele la cursurile organizate, anul trecut, în cadrul Centrului de Formare Iniţială şi Continuă al MAI (CFIC) Orăştie, potrivit bilanţului de activitate al instituţiei pe anul 2012. CFIC Orăştie este primul furnizor de formare profesională din MAI, autorizat să organizeze programe de formare pentru ocupaţiile de „specialist“ şi „inspector“ în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII DIN SIMERIA AU SCOS DIN TRAFIC UN ȘOFER AFLAT SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

Polițiștii din Simeria au oprit, în timpul unei acțiuni de control în trafic, un autoturism…

1 minut ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

17 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

17 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

17 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

17 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

17 ore ago