Judecătoria Aiud a admis, vineri, propunerea de eliberare din închisoare, înainte de termen, a fostului primar al municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada (foto). Hotărârea instanţei nu este definitivă.
„Instanţa admite propunerea Comisiei de propuneri pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarul Aiud privind condamnatul Hada Ovidiu Marius, deţinut în executarea pedepsei de cinci ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 201/2013 a Curţii de Apel Alba-Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de Legea pentru prevenirea faptelor de corupţie. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei numărul 229/2015 emis de Curtea de Apel Alba-Iulia (…) Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea Judecătoriei Aiud.
Procurorii au contestat decizia Judecătoriei Aiud care a admis cererea de liberare condiţionată din penitenciar a fostului primar al municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada. Contestaţia se va judeca la Tribunalul Alba.
Fostul edil a avut de executat cinci ani de închisoare, condamnare care a rezultat din contopirea a două pedepse primite în două dosare diferite. Ovidiu Hada se află în spatele gratiilor din luna octombrie 2013. Acesta a fost condamnat pentru infracţiuni săvârşite în perioada în care deţinea funcţia de primar al municipiului Hunedoara, dosarele fiind instrumentate de procurorii DNA.
Pentru misiune au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o…
Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…
Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…
V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…
Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…
Judecătoria Brad a respins plângerea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…