Categories: Gura lumii

Gurra lumii 12.10.2017

Vorbesc gurile rele că e mare scandal printr-o societate care odată era mare şi tare. Zvonerii au aflat şi acum se prăpădesc de râs după ce un fost şef de pe acolo i-a făcut viaţa un chin actualului boss. Fostul a făcut, spun cârcotaşii, tot ce se putea să-l aducă pe actualul director într-o stare de nervozitate că, săracul om nu a mai putut răbda. Cică şuşotesc gurile rele prin târg că actualul director a pus, recent, piciorul în prag şi i-a luat omului dreptul de semnătură, aşa să-i arate cine conduce firma cu pricina. În aceste condiţii, vă daţi seama câtă nebunie este în locul acela, câtă ură dintr-o parte şi alta, iar pentru muncă tot mai puţin timp. Cam aşa se lucrează pe la noi, la firmele de stat.

Povestesc cârcotaşii că la un serviciu de la primăria cu cetate, o zi de muncă se derulează în felul următor: vin oamenii la birou, beau cafeaua, una îmbunătăţită, la care se adaugă mult wiskey, apoi mănâncă puţină slănină cu ceapă, dacă este, se primesc musafirii, care, evident se tratează cu nişte alcool de multe grade şi tot aşa până la ora la care trebuie să plece acasă. Zvonerii spun că la serviciul cu pricina lucrurile sunt în fiecare zi la fel. Nu tu muncă de promovare a obiectivelor din subordine, nu profesionalism, doar alcool. Gurile rele se întreabă dacă nu este cumva ilegal să se bea aşa de mult într-o instituţie de stat. Că doar nu suntem la cârciuma de vizavi.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Despre SPIGM DEVA e vorba!! Vin toti directorii din primarie la dl Coroiu tiberiu, isi parcheaza toti dusterurile si manca si beau pana pica sub masa si impart banii din bugetul local!! Rusine!! Aici s-a ajuns?!!?? Intrebati domne oamenii sa vedeti ce va spun, sa nu mai auda nimeni de astia!!

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…

6 ore ago

Bulina albă

Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…

6 ore ago

Bulina neagră

Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…

6 ore ago

Primăria Șoimuș, bună de plată!

Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…

6 ore ago

Motivele pentru care anchetatorii lui Traian Berbeceanu au fost achitați de judecători. „Modalitatea în care și-au exercitat atribuțiile a fost una extrem de deficitară”

Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achi­tat pentru abuz în serviciu, repre­siune nedreaptă și fals intelectual,…

6 ore ago

Conducerea din Dobra a dat lovitura, din nou

Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…

6 ore ago