Categories: Comunitate

Gurasada intră în febra investiţiilor

Bani guvernamentali, fonduri europene şi doar o mică parte din bugetul local. Asta îşi doreşte primarul comunei Gurasada, Silviu Nan (foto), pentru a implementa investiţiile propuse pentru 2017. Documentaţiile proiectelor sunt pregătite, unele sunt chiar depuse, aşa că se aşteaptă veşti bune.
„Primul proiect depus prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) are ca scop introducerea reţelei de canalizare şi staţie de epurare pentru satele Gurasada, Cîmpuri Surduc, Gothatea şi Ulieş (8,5 milioane de lei). Şi pentru modernizare de drumuri şi străzi comunale am solicitat sprijin financiar prin această axă. În momentul de faţă, ele sunt fie de pământ, fie pietruite. E nevoie de rigole de scurgere, ziduri de sprijin, lărgire etc. În paralel, tot pe aceeaşi sursă, am mai accesat un program în vederea modernizării instituţiilor şcolare, pentru autorizarea lor. Spre exemplu, e necesară construirea unor grupuri sociale la şcoala din Cîmpuri Surduc. În cazul în care nu facem asta, nu vom mai primi aviz de la Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara. Şi la cea din Gurasada se impune o împrejmuire a terenului aferent edificiului, precum şi igienizare şi zugrăvire a unor săli de la ambele unităţi. Din estimări, am avea nevoie de 620.000 de lei pentru a face ce ne-am propus. De asemenea, la Compania Naţională de Investiţii mai avem cuprinse extinderea şi modernizarea căminelor culturale din Gurasada şi Cîmpuri Surduc (lucrări de peste un milion de lei pentru fiecare). Partea de licitaţii şi cea de execuţie le revin celor de la CNI, la final fiindu-ne predate obiectivele la cheie, cum s-ar spune. Cererea e depusă şi aşteptăm emiterea ordinului ministerial, apoi depunerea studiilor de fezabilitate. Ar mai fi o sală de sport în localitatea centru, în zona parcului, la al cărui certificat de urbanism lucrăm acum, ca de altfel şi la studiul geotehnic şi cel geo-topo, care ne-au fost solicitate la Bucureşti, după ce ni s-a dat undă verde. Aici va fi o sală de sport modernă, iar din fonduri proprii vom face şi un teren multifuncţional. De asemenea, în data de 28 martie se va deschide sesiunea de depunere şi vrem să ne alăturăm şi noi cu un proiect de modernizare drumuri agricole, respectiv unul pentru modernizare de drumuri comunale, dar de data asta pe fonduri europene”, a spus primarul din Gurasada. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

14 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

14 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

14 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

14 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

14 ore ago