Vorbesc gurile rele că un fost şef de pe la o instituţie care se ocupă cu verificarea condiţiilor de igienă, se laudă în mod permanent, printre colegii săi de breaslă, că va reveni pe postul de conducător, imediat după alegerile prezidenţiale. Omul nostru, suspectat că făcea şi încă mai face trafic de influenţă, băgând în urma acestuia mulţi bani în buzunare, susţine sus şi tare, că indiferent cine va guverna după 6 decembrie, el va reveni pe fotoliul de şef. Cârcotaşii spun că el ameninţă acum, în stânga şi-n dreapta, pe oricine îi apare în faţă, deşi omul ar trebui mai degrabă să mulţumească lui Dumnezeu că este încă în libertate. Deoarece, susţin zvonerii, tipul cu pricina se află în vizorul băieţilor de la anticorupţie, care au început de mai multă vreme să strângă dovezile menite a-l aduce în faţa legii. Şi cum dosarul se îngroaşă de la o săptămână la alta, zic cârcotaşii, că în loc să ajungă iarăşi pe scaunul de şef, s-ar putea să ia loc în curând pe băncile tribunalului.

 Cică, un fost edil şef, dintr-un oraş ce are castel, angajat într-o funcţie importantă, nu mai răzbeşte să-i persecute pe unii dintre angajaţi. Mai precis, este vorba de angajate, care, spre ghinionul lor, sunt soţiile unor adversari politici de-ai şefului cu pricina. Cârcotaşii susţin că atunci când a venit vremea acordării unor prime, pentru activitatea prestată de salariaţii firmei, primarul, care a devenit director, a reuşit să dovedească faptul că habar nu are de echitate şi corectitudine. Aşa susţin gurile rele. Astfel, directorul nostru a acordat primele cele mai mari salariaţilor cu vechime. Cu o singură excepţie. Când a venit vorba de soţia unui parlamentar, şeful i-a dat doar un sfert din suma acordată celorlalţi. Asta, nu din cauză că femeia nu şi-a văzut de treabă, ci pentru simplul motiv că soţul ei nu face parte din partidul domnului director. Aşa se face că ea s-a dus acasă cu o primă mult mai mică, doar pentru faptul că formaţiunea politică a soţului său are trei trandafiri şi nu unul.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

13 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

13 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

13 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

13 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

13 ore ago