Spun cârcotaşii prin târg că negocierile dintre un primar din judeţ şi un partid au eşuat, după ce edilul nu a primit suma cerută pentru transfer. Se pare că lucrurile s-au împotmolit în ceea ce priveşte discuţiile dintre un partid şi edilul cu pricina. Povestesc gurile rele pe la colţuri că omul nostru nu a acceptat suma ce i s-a dat, pentru că aceasta era jumătate din cât ceruse el iniţial. În aceste condiţii, respectivul şi-a retras adeziunea şi le-a spus adio celor din formaţiunea politică în care voia să intre. Şuşotesc zvonerii că oamenii s-au cam certat şi şi-au spus lucruri urâte, unii invocând şantajul în cadrul acestor negocieri.
Oare pentru ce-i mai plătim? Gurile rele din capitala cu lămpașe ne-au adus în atenție…
Maria Iacob-Ridzi, sportivă din Petroșani Pentru că a reușit alături de Sofia Elena Anghel, partenera…
Sorin M., din Lupeni Acuzat de tâlhărie calificată, pentru că judecătorii îl consideră un pericol…
Reprezentanții Complexului Energetic „Valea Jiului” anunță că s-a terminat procedura de selecție pentru ocuparea funcției…
O femeie din Uricani a ajuns la judecată după ce a împrumutat unui bărbat din…
Ieri, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ și la trecerile pentru pietoni,…