Bătaie mare pe un post care va rămâne liber în scurt timp în capitala lămpaşelor. Gurile rele spun că sunt cel puţin trei pretendenţi la post, toţi cu ceva intrare pe la cei care ar urma să decidă ungerea în funcţia respectivă. Printre ei şi un individ care a ocupat o scurtă perioadă postul şi care a râvnit la el neîncetat. Individul însă nu prea mai prezintă încredere după ce s-a dus cu pâra la superiori şi şi-a turnat colegii. Acesta a vrut să arate cât de loial îi este şefului şi a dat pe gură tot ce ştia despre ei, despre cum se mai furişează aceştia de la serviciu. Tot cârcotaşii spun că individul a fost scos din cărţi de superiori tocmai pentru că a pârât şi nu este agreat de colegi, iar numirea lui ar putea isca o revoltă în instituţie.
Vorbesc cârcotașii că au început deja negocierile subterane pentru o primărie din județ. Cică sunt…
Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…
Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…