Un lider ieşit la pensie, care a trecut şi prin Parlamentul României pe când era în culmea carierei, simte că îi fuge terenul de sub picioare. Acesta a reuşit să adune în jurul lui o mică armată de oameni ajunşi la vârsta maturităţii depline, ca să spunem aşa, prin care încerca să forţeze mâna mai marilor zilei, ca să-şi obţină el drepturile pierdute. Numai că oamenii s-au cam prins că acela care s-a autoproclamat lider al lor nu luptă decât pentru cauza lui şi au început să îi cam dea cu flit. Problema cea mai spinoasă este că omul nostru este adânc înregimentat politic într-o organizaţie trandafirie de prin sudul judeţului, iar bătrâneii erau numai buni de pus ştampila acolo unde trebuie la alegeri, atâta timp cât credeau orbeşte în personajul nostru. Dar ce ne facem, că „armata” a început să se cam decoloreze şi cât de curând are şanse să devină galbenă de-a dreptul şi asta, graţie unei deputate reintrate recent pe scena politică. Care, nu numai că le dă speranţe, dar are şi pârghiile necesare pentru rezolvarea problemelor pe care le reclamă pensionarii despre care vorbim.

Un purtător de uniformă dintr-un oraş cu multe lămpaşe a fost luat la ochi de şefii săi mai mari, după ce mai multe surse le-au ciripit că personajul nostru nu ar fi străin de traficul cu ţigări netimbrate. Nu direct, ci prin intermediul soţiei din dotare, care ar fi în relaţii mai mult decât strânse cu unii capi ai interlopilor din urbea respectivă. Aşa de bine era închegată afacerea, că până şi echipele de control făceau stânga împrejur când ajungeau în „zona minată” şi preferau să abandoneze controalele, numai să nu-l calce pe bătături pe purtătorul de chipiu despre care vorbim. Se pare însă că zilele afacerii prospere sunt numărate, iar şefii şi-au implantat mai multe cârtiţe menite să adune dovezile de care au nevoie.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oare pentru ce-i mai plătim? Gurile rele din capitala cu lămpașe ne-au adus în atenție…

18 ore ago

Bulina albă

Maria Iacob-Ridzi, sportivă din Petroșani Pentru că a reușit alături de Sofia Elena Anghel, partenera…

19 ore ago

Bulina neagră

Sorin M., din Lupeni Acuzat de tâlhărie calificată, pentru că judecătorii îl consideră un pericol…

19 ore ago

Complexul energetic „Valea Jiului”: Poşa, director general, Mari­nescu preşedintele C. A.

Reprezentanții Complexului Energetic „Valea Jiului” anunță că s-a terminat procedura de selecție pentru ocuparea funcției…

19 ore ago

Împrumutați bani, dacă vreți să-i pierdeți!

O femeie din Uricani a ajuns la ju­decată după ce a împrumutat unui bărbat din…

19 ore ago

Cățelul Odin, prezent la început de an școlar pe străzile Devei

Ieri, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ și la trecerile pentru pietoni,…

19 ore ago