Cică într-un renumit hypermarket din municipiul cu mândră cetate, unele produse sunt scoase pe şestache din magazin. Umblă vorba prin târg că în marele magazin de care facem vorbire, nişte şmechere de casieriţe lucrează mână-n mână cu nişte tovarăşi şi pretini de încredere, scoţând cu ajutorul lor diverse produse din supermarket, fără să fie plătite. Este vorba de produsele nemarcate „rezonator”. Astfel, cumpărăturile cu pricina sunt trecute pe lângă cititorul de bare, ca să nu se prindă lumea, şi apoi, trimise în coşul prietenului de nădejde ca şi când au fost plătite. Ca urmare, se înţelege că bonul de marcaj nu prea coincide cu valoarea mărfii „cumpărate”. Deocamdată, se pare că şefii hypermarketului nu s-au prins de modul cum şmecherii din interior şi exterior îi fură la lumina zilei. Dar cu siguranţă, şi-au dat seama de pierderile înregistrate prin neplata unor produse. Poate, dacă vor fi mai atenţi, de aici înainte, vor reuşii să-i depisteze pe cei care le bagă mâna cu tupeu în buzunare.

Eşti lector sau specialist cu acte şi vrei un job la stat? Degeaba. Ofertele par să fie făcute pentru cine trebuie, iar proiectele pe fonduri europene par sursa cea mai potrivită pentru angajarea disponibilizaţilor unei instituţii. Asta se întâmplă într-o instituţie de pe meleaguri hunedorene, care se ocupă cu angajarea celor neangajaţi. Multele proiecte, ajutate cu bani de la europeni, sunt realizate de specialişti consideraţi nespecialişti în urmă cu câteva luni. Învăţăceii îi tainele unor meserii sunt instruiţi chiar de cei care făceau obiectul unei liste de plecare acasă, de anul trecut. Dar, drept dovadă că au rămas nişte specialişti, mulţi dintre ei au devenit „lectori” pentru a treia oară.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

11 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

11 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

2 zile ago