Categories: Gura lumii

Gura lumii 19.07.2011

Fiecare meserie din lume are o fişă a postului, iar normalitatea ar fi ca prevederile din ea să fie respectate de cel care practică respectivul job. La noi, în România, de foarte multe ori însă, se întâmplă ca atribuţiile oficiale să fie, în realitate, executate taman pe dos. Adică, politicienii nu apără interesul public, ci pe cel propriu. Poliţiştii nu ne protejează de infractori, ci uneori, colaborează cu ei. Iar exemplele ar putea continua cu medicii, care nu te tratează fără şpagă, cu profesorii care predau serios numai la meditaţii particulare etc. Excepţie de la acest fenomen nu face nici sportul. De exemplu, un director sportiv al unui club de fotbal ar trebui să ştie programul echipei, componenţa lotului, eventuale noutăţi sau schimbări, situaţia jucătorilor accidentaţi. La un club cu etichetă de unicat în judeţ, cel care ocupă acest post e lipsit de transparenţă şi se pretinde de cele mai multe ori paralel cu situţia. Omul susţine, în multe cazuri, că e plecat din localitate de câteva zile şi că nu ştie nimic din ce e întrebat, deşi treaba sa ar fi să ştie. Acum, tragedia nu e la fel de mare ca în cazul politicienilor care mint şi fură. Însă, directoraşul ar trebui să fie mai transparent şi nu rău intenţionat cum e uneori, întrucât e plătit, în mare măsură, din bani publici, deoarece clubul e susţinut financiar de autorităţile locale.

Pe vremuri, toată lumea ştia şi era de acord că „cine nu deschide ochii, deschide punga”. Situaţia a rămas neschimbată şi în prezent, în majoritatea aspectelor vieţii, aşa că atenţia e încă necesară. Însă, în sfera cumpărăturilor, avem pretenţia că lumea s-a mai civilizat. Există drepturi ale consumatorilor. Există instituţii care apără aceste drepturi. Şi, există o concurenţă între hypermarket-uri, care nu prea lasă loc de manevre ilegale, astfel că ar trebui să ne simţim relaxaţi la shopping. Însă, un hypermarket din zona gării oraşului cu cetate joacă murdar în meciul preţurilor. Mai mulţi cetăţeni s-au plâns că au făcut cumpărături în respectiva locaţie, fiind atraşi de preţurile foarte bune de la unele produse, însă, au constatat că au plătit mai mult decât la alte magazine. Explicaţia „misterului” este oferită de etichetele „capcană” din respectivul magazin. La produsele promoţionale este afişat mare, scris în culori atrăgătoare şi vizibile, un preţ de excepţie cu 2-10 lei mai mic decât în alte locaţii. Numai că, undeva în partea de jos a etichetei, cu un scris aproape incolor şi greu vizibil, se precizează că preţul atractiv este doar pentru cazul în care se achiziţionează două bucăţi din respectivul produs. Iar preţul pentru o singură bucată e altul, de regulă, similar sau mai mare decât în alte locuri. Manevra nu e ilegală, ci doar imorală. În consecinţă, instituţiile pentru drepturile consumatorilor nu pot interveni, iar singurul lucru ce rămâne de făcut este să deschidem larg ochii, pentru a evita capcanele.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde câr­cotașii susțin că angajații unei administrații…

16 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…

16 ore ago

Bulina neagră

Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…

16 ore ago

Schimbare la vârful administrației: Maria Ștefănie este noul prefect al județului Hunedoara

Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…

16 ore ago

OPERAȚIUNEA JUPITER: Percheziții de amploare în patru județe într-un dosar de evaziune fiscală cu fier vechi

Mobilizare masivă a forțelor de or­dine în această dimineață. Polițiștii hu­ne­doreni, sub coordonarea structurilor centrale,…

17 ore ago

Fonduri europene pentru energie verde în comuna Zam: Cum poți beneficia de panouri fotovoltaice și facturi mai mici

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Zam au șansa de a trece la energia verde și de…

17 ore ago