Categories: Gura lumii

Gura lumii, 10.03.2017

Pentru că majoritatea instituţiilor susţinute din bani publici aşteaptă aprobarea bugetului pe anul în curs, la fel se întâmplă şi la un club din sudul judeţului păstorit de conducerea celui mai mare oraş al zonei. Din păcate, competiţiile nu ţin cont de acest lucru iar antrenorii şi sportivii trebuie să facă pe dracu în patru pentru a putea participa. Bunăoară, spun cârcotaşii, cei care bat mingea la clubul ce făcea furori pe vremuri în România au apelat la bunăvoinţa forului judeţean al celui mai iubit sport, pentru a-I păsui cu plata unor datorii. În schimb, alţi sportivi din acelaşi club, care folosesc kimonoul drept echipament, au fost nevoiţi să ceară ajutorul familiilor pentru a putea participa la o competiţie. Şi atunci, cum să nu-i înţelegi pe sportivii care renunţă la performanţă din cauza greutăţilor?

Funcţiile de conducere sunt cele mai râvnite, iar excepţie nu fac nici cele din fruntea unui for care se ocupă cu sportul rege din judeţ. Spun cârcotaşii că postul unuia din adjuncţii acestei instituţii este vizat de mai mulţi oameni din domeniu. Şi prin orice mijloace, aceştia ar dori să-l înlăture pe respectivul din funcţie ca să-i ia locul. Mai spun gurile rele, că omul nostru, cel care se ocupă de bunul mers al unei echipe din cel mai sudic oraş al judeţului, nu ar ţine cu dinţii de postul de adjunct, dar nu agreează metodele prin care se vrea înlăturarea sa şi de aceea, la fel ca pe terenul de joc, se încăpăţânează să nu cedeze în faţa adversarilor.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

16 ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

16 ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

16 ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

16 ore ago