Categories: Gura lumii

Gura lumii 4.10.2013

Se aude, ca un ţiuit strident, cum că o firmă de firmă, îmbârligată în minisârme şi maxicapace, e pe cale să-şi satisfacă pohta ce-a pohtit, aceea de a primi un mare, cadou din firfirei mulţime mare scoşi din pungile mici-mici ale omului de rând. Un cadou elegant şi fulminant, generos şi bine îmbrăcinat, aşteptat de ceva vreme. Toată această sărbătoare a capitalismului încopciat nu se face pentru că ar fi vreo aniversare teribilă a afacerii cu pricina, ci pentru că ar fi oarece scadenţă la oarece promisiuni din oarece vremuri trecute, pe când ea, aceea, firma, făcea zum-zum-zum din toate baierele rafturilor pline, pentru a sprijini eforturile de poveste ale unor tatuaţi politic. Ehei, şi acest dar va însemna că frăţia vibrantă va mai dura ani buni şi fertili.

Un nenea cu halat scrobit, o tanti cu halat înverzit şi alte două personaje mânuind cutii au pus mâna pe pocalul cu minuni. Într-o similitudine enervant de exactă cu ce spuserăm mai sus, acest grup înviorat de gestiune a foilor care nasc cutii va primi recompensă în natură scrisă în limba lui Shakespeare (nu că onorantul scriitor ar avea ceva cu aşa piticuţă preocupare), recompensă care va motiva şi pe mai departe preocupările grupului de a împinge, şiruri-şiruri, hunedoreni leşinaţi către ceea ce are producătorul de recompense mai de preţ: marfa lui. Nu e prima oară când se lasă cu recompensă, chiar dacă Crăciunul e destul de departe. Şi nici ultima oară, tocmai pentru că respectivul Crăciun se apropie. Şi Bobotează. Şi Paşti. Şi Ziua Celor ce Trudesc în Zadar. Şi-aşa. Şi pe dincolo.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Bai oameni buni,daca aveti ceva de spus,spuneti mai pe sleau,ca altfel intelegeti numai voi si ai de sunt vizati.Cam aiurea!

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

6 ore ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

o zi ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

o zi ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

o zi ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

o zi ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

o zi ago