Categories: Gura lumii

Gura lumii, 4.09.2013

Vorbesc cârcotaşii că între doi amici din municipiul cu castel a început cearta, deşi cei doi aveau până de curând interese comune. Zvonerii au aflat că respectivii nu se mai înţeleg şi relaţiile dintre ei au început să scârţâie. Motivul este unul foarte simplu, banii. Gurile rele povestesc că directorul de care vorbim, care conduce o instituţie de stat şi preşedintele consiliului de administraţie de la aceeaşi instituţie, au ajuns la ceartă după ce prezidentul nu mai vrea să asculte de ordinele managerului. Cică preşedintele de care vorbim a pus piciorul în prag şi i-ar fi transmis directorului că nu mai poate face ce vrea şi toate contractele de lucrări vor fi coordonate de el, după ce acest lucru intra în sarcina managerului, care se-nţelege că îşi trăgea spuza pe turta lui. În aceste condiţii, managerului nu i-a convenit deloc noile reguli, care îl fac să fie la mâna preşedintelui-amic, care se pare că învârte banii destinaţi lucrărilor aşa cum vrea muşchii săi.

Necaz mare într-un liceu din oraşul de la poalele cetăţii, după ce directorul a fost schimbat din funcţie. Dascălii au protestat, unii mai pe faţă, alţii pe la colţuri, după această decizie a inspectoratului şcolar, care i-a nemulţumit tare de tot. Treaba este că vechiul director s-a descurcat foarte bine pe post, de aceea dascălii îl plâng acum. Dar, cârcotaşii susţin că motivul schimbării directorului la liceul cu pricina a fost unul politic. Pentru că profesorul numit pe funcţie face parte din organizaţia cu trei trandafiri, aşa că este clar de ce a fost pus pe post, iar cel care a ocupat locul până de curând a avut ghinionul că nu este înregimentat politic. Profesorii de acolo sunt însă extrem de nemulţumiţi şi nu vor nici în ruptul capului să-l accepte pe noul şef, care se pare nu prea a avut rezultate deosebite în meseria de dascăl.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

2 zile ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

3 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

3 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

3 zile ago