Categories: Gura lumii

Gura lumii, 4.05.2012

Se spune că încurcate sunt căile Domnului, dar se pare că şi mai încurcate sunt cele ale politicii. Pe principiul „fă-te frate cu dracu` până treci puntea“, patronul unei firme ce asigură transportul public în comun într-un municipiu din judeţ atâta s-a gudurat pe lângă cel ce a gospodărit localitatea în ultimii patru ani, până l-a convins pe acesta să bată palma cu el. Gurile rele, însă, susţin că până nu demult, afaceristul era tocmai cel care îl stigmatiza pe primar, urlând şi trâmbiţând jigniri la adresa acestuia, din pricina staţiilor de autobuz pe care le lăsase în paragină. Se pare, totuşi, că interesele sunt mai presus de orice, aşa că patronului i-a trecut orice supărare şi s-a aliat cu edilul, lăudându-se că îl va susţine în campania electorală.

Cică un om politic ce se visează primar într-o localitate nu tocmai mare din centrul judeţului încearcă să câştige voturile electoratului, nu doar cu mici şi bere, ci bombardându-i pe oameni cu tot felul de pliante şi felicitări, care mai de care mai dichisite, prin care-i îmbie să pună ştampila pe numele său. La astfel de lucruri ne aşteptam cu toţii, că doar la fel se întâmplă în fiecare prag de alegeri electorale, dar cârcotaşii susţin că hârtiile respectivului deja îi scot din minţi pe cetăţeni. Iar asta – spun zvonerii – pentru că nu mai există scară de bloc în oraşul cu pricina, sau colţ de stradă, în care să nu fie teancuri de materiale de campanie, iar oamenii s-au săturat deja să strângă mizeria în urma celor care le distribuie.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Subscriu.
    M-am saturat sa tot gasesc in cutia postala mizeriile tovarasului deputat.
    Cum putem stopa asta?

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scandal într-o re­gi­u­ne de la noi, unde un conducător de partid și-a trădat binefă­că­torul. Gurile…

23 de ore ago

Câinii antidrog şi tehnica „mascaţilor” – atracţiile Zilei Poliţiei Române la Deva

Câinii lup folosiţi de poliţişti pentru de­tectarea drogurilor şi tehnica folosită de luptătorii Serviciului de…

23 de ore ago

Bulina albă

Cazimir Radvanski, președintele Asociației de schiturism „Pro Parâng” Petroșani Pentru organizarea celei de-a XI-a ediții…

23 de ore ago