Cică un diriginte de şantier din municipiul cu cetate, care coordonează lucrări mari de investiţii, se crede pe moşia lui atunci când nu i se cotizează cum vrea el. Mai exact, susţin cârcotaşii, omul nostru dă undă verde lucrărilor de pe urma cărora vine şi un câştig extra din partea firmelor, dar nu şi în cazurile în care el nu primeşte nimic în plus, faţă de ce e scris în contract. În aceste condiţii, multe investiţii trenează, iar şefii dau vina pe executanţi, deşi acest lucru este incorect. De unde însă atâta putere pe un diriginte de şantier, se întreabă zvonerii? Ei bine, motivul este următorul: omul nostru se pare că este plătit de reprezentanţii unor societăţi comerciale să nu dea OK-ul concurenţei, tocmai pentru a-i pune pe patroni într-o lumină proastă în faţa primăriei, iar în viitor, doar ei să câştige licitaţiile la lucrările mari din municipiu.
Investiție de 31,6 milioane de lei pe DJ 687D. În zona de agrement Cinciș s-a…
În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…
Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Personajul de care vorbim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…