Categories: Gura lumii

Gura lumii, 4.04.2014

Povestea drobului de sare se repetă înainte de aproape fiecare etapă din fotbalul autohton, jucătorii ori reprezentanţii diverselor cluburi plângându-se anticipat de posibilele „manevre murdare” ale adversarilor prin intermediul arbitrilor. Cum face parte din fenomen, şi campionatul din judeţul nostru are astfel de poveşti din când în când. Cică reprezentanţii unei echipe din sudul judeţului au început să se plângă la oricine îi asculta, că fluieraşul care a fost delegat la un meci istoric pentru ei, ce va avea loc în acest weekend, îi va „face ca la Nufărul”. Jucătorii s-au arătat nemulţumiţi de delegarea arbitrului în cauză, pe motiv că acesta i-a mai „şmecherit” şi la alte jocuri şi că, în plus, e viclean şi mârşav, deoarece nu acceptă să fie pus sub presiune prin ridicarea tonului ori bruscări. Rămâne de văzut dacă temerile plângăreţilor au justificare în realitate, sau dacă ele sunt simple speculaţii de culise pentru a-şi atrage acel plus de cinci la sută, de care beneficiază în unele cazuri echipele gazdă.

Cică fiul cel mic al unui politician de prin sudul judeţului s-a dat în stambă recent la un restaurant. Acum, nu se ştie exact dacă el avea dreptate să procedeze cum a procedat, sau a făcut gestul respectiv sub influenţa prietenilor cu care a petrecut la localul cu pricina, sau sub cea a licorilor bahice consumate. Cert este că odrasla despre care facem vorbire a petrecut cu un grup de amici la restaurantul respectiv, unde s-a consumat mâncare şi  băutură. Problema-i că unele din produsele comandate n-au fost pe gustul mesenilor, ele fiind de fapt neconsumate de petrecăreţi, care le-au spus ospătarilor să le returneze la bucătărie. Dar când li s-a adus nota de plată, consumatorii au constatat că le-au fost trecute pe ea şi porţiile de mâncare returnate. Fireşte că oamenii s-au simţit înşelaţi şi au refuzat să plătească şi ceea ce n-au consumat. Şi de aici a pornit oarece tărăboi. Până la urmă, s-a căzut la pace, achitându-se o parte din consumaţie, iar cea reclamată ca neconsumată, nu. Dar din toată această poveste, cine credeţi că a ieşit cel mai şifonat? Fiul politicianului de care aminteam la început, fireşte.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

53 de minute ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

56 de minute ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

57 de minute ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

o oră ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

o oră ago

Sfântă Liturghie aniversară. Comunitatea din Rapoltu Mare l-a sărbătorit pe părintele paroh Mircea Costa

Magdalena Șerban Părintele Mircea Costa, parohul eno­ri­așilor greco-catolici din Rapoltu Mare, a fost sărbătorit duminică,…

o oră ago