Spun gurile rele că un om de afaceri de prin sudul judeţului, care deţine şi funcţia de ales, are toate şansele să ajungă după gratii. Asta, deoarece zvonerii au aflat că afaceristul de care vorbim nu prea a fost cuminte în ultima perioadă, ba din contră, şi-a cam făcut de cap cu firmele sale. Omul nostru, care are datorii cu carul la stat, nu s-a prea sinchisit să şi le achite, motiv pentru care s-a cam enervat lumea pe el şi pe tupeul său. Zvonerii susţin că afaceristul cu pricina a mai câştigat în ultima perioadă ceva lucrări la stat, în rest, e cam în aer cu societăţile pe care le deţine. Mai face ceva business cu instituţiile publice conduse de colegi de-ai lui de partid, dar altfel, nu e prea roz situaţia sa. Omul de afaceri a făcut, recent, spun gurile rele, ceva matrapazlâcuri, ceea ce l-ar fi băgat din nou în gura lupului, după ce o perioadă a fost scutit de emoţii din astea.

Vorbesc cârcotaşii că un primar dintr-o comună frumoasă a fost luat la bani mărunţi de un candidat la alegerile parţiale de la Haţeg, reproşându-i acestuia că nu s-a implicat deloc în campania electorală. Primarul nostru s-a supărat tare rău, susţin zvonerii, deoarece el spune că a făcut tot ce a putut ca lucrurile să decurgă bine pentru partidul său. Însă, candidatul respectiv o ţine pe a lui, reproşându-i edilului cu pricina că nu a tras la aceeaşi căruţă, astfel că nu a reuşit să obţină voturile necesare pentru a ajunge în Parlament. Primarul nostru i-a transmis însă prin liderul organizaţiei să tacă din gură şi să nu mai vorbească aiureli, că nu e cazul, supărat că îşi permite cineva să-l admonesteze pe acest motiv, mai ales că el este de bună credinţă. Apele sunt tulburi, aşadar, în organizaţia de care vorbim. Mai mult, se aude că se pregăteşte şi o altă lovitură de teatru, în ceea ce priveşte un lider de organizaţie municipală, din formaţiunea politică respectivă.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

7 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

7 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

7 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

7 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

7 ore ago