Vorbesc gurile rele că, mai dăunăzi, şeful trandafiriilor din grădina locală şi-ar fi umflat muşchii când nu trebuie şi în faţa cui nu trebuie. Cică, la o întâlnire oficială organizată cu ocazia unui eveniment al cărui scop principal a fost acela de promovare a imaginii politicienilor, adică un fel de baie de mulţime după modelul preşedintelui tuturor portocaliilor din ţară, trandafiriul şef şi-a permis să-l ironizeze pe şeful judeţului, săgetător cu vârf ascuţit şi călit în aprige lupte politice. Greşeală fatală, spun cârcotaşii, care au asistat la înţepăturile dintre cei doi, pentru că spinul trandafiriului i-a declanşat săgetătorului o reacţie de aduceri aminte a mai multor tentative şi manevre făcute pe la spatele lui. Mai exact, acesta şi-a amintit că, profitând de lipsa lui, trandafiriii au schimbat un director de şcoală după pohta lor, cu toate că şeful judeţului îi rugase să lase omul în pace, să-şi vadă de treaba lui. Şi ca să priceapă trandafiriul că de el este doar vorba (vorba aceea: degeaba este dorinţă, dacă nu este putirinţă), iar săgetătorul este cel cu fapta, i-a tăiat pe trandafirii de pe lista candidaţilor preferenţiali pentru oareşce posturi de conducere, care nu pot fi ocupate decât cu îngăduinţa săgetătorului şef.
Zice lumea, că un alt supermarket din reşedinţa de judeţ e pe ducă. Amplasat într-un cartier mărginaş, unde toată lumea spunea că va da faliment din cauza sărăciei clienţilor, supermarketul a ajuns pe sponci, din cauza prostului management aplicat de patroni şi a desconsideraţiei arătate faţă de angajaţi, dar şi faţă de furnizori. Aşa că nu este de mirare că nimeni nu mai vrea să se angajeze pe post de director la unitatea comercială cu pricina, iar activitatea merge în virtutea inerţiei şi numai pentru că, angajaţii refuză cu încăpăţânare să renunţe la locul de muncă, până când nu-şi recuperează, din furăciuni, salariile neplătite de patron. Cică se fură ca-n codru, muncitori mână în mână cu responsabili de raioane şi casiere. Lumea zice că gestul angajaţilor nici n-ar fi de condamnat, pentru că muncesc zi lumină fără o leţcaie în schimb şi, dacă patronului nu-i pasă că salariaţii lui nu au ce pune pe masă, nici aceştia nu trebuie să aibă mustrări de conştiinţă. Alţii spun că a venit vremea scadenţei. Adică, forţa divină a întors roata, iar patronul trebuie să plătească pentru toate firmele aduse la faliment, pentru că a luat marfă pe care a a „uitat” să o mai plătească.
