Lipsa de principii  care bântuie sportul rege, coroborată cu criza financiară ce a lovit crunt multe cluburi din judeţ, generează situaţii cel puţin suspecte. Un caz de râsu-plânsu este cel al unui jucător de la o echipă din sudul judeţului, care în loc să fie pus pe lista neagră de toată lumea, după acuzaţiile ce i s-au adus, s-a ales cu un soi de promovare. Astfel, dat afară de clubul său, sub acuzaţia că ar fi trântit mai multe meciuri, din postura sa de fundaş central, fotbalistul cu pricina s-a ales cu un transfer la o echipă mai bine cotată, care are şi o imagine mai bună în plan moral, decât fosta sa grupare. Elementele forte ale jucătorului au fost reprezentate de faptul că a fost liber de contract şi că n-a avut pretenţii financiare exagerate. Asta, ca să vedem cât de întortocheate sunt şi căile fotbalului. 

Preşedintele unui club hunedorean, dintr-un sport care se confruntă în ultima perioadă cu tot felul de scandaluri la nivel naţional şi internaţional, a scos la iveală mai multe matrapazlâcuri ale federaţiei de specialitate. Pentru că nu le poate proba decât cu propria sa mărturie, omul a ezitat să îşi asume public dezvăluirile, însă le-am aflat noi de la cârcotaşi şi vi le prezentăm aici. Cică, la un meci din campionatul recent încheiat, disputat în deplasare împotriva unei echipe de la Dunăre, situată pe locuri fruntaşe, preşedintele hunedorean i-a surprins pe oficialii adversarilor în vestiar la arbitri, în timp ce negociau cumpărarea bunăvoinţei fluieraşilor. După încheierea pactului cu diavolul, avantajul avut la pauză de echipa hunedoreană a dispărut rapid în repriza secundă, întrucât arbitrii şi-au îndeplinit misiunea pentru care au încasat banii. Clubul hunedorean a făcut un memoriu cu tot matrapazlâcul la federaţie, dar nu s-au luat nici un fel de măsuri împotriva celor denunţaţi, deoarece toată lumea ştie că, vorba ceea, corb la corb nu-şi scoate ochii.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Să moară și capra vecinului! După acest principiu se guver­nea­ză o organizație de par­tid din…

9 ore ago

Bulina albă

Prof. Ileana Berki din Vulcan, coordonatorul grupului ”Glasuri de argint” din Valea Jiului Pentru participarea…

9 ore ago

Bulina neagră

CONSTANTIN N., din Petroșani, încarcerat în Norvegia Pentru că riscă o nouă condamnare fiind învinuit…

9 ore ago

Și polițiștii și militarii vor ieși mai târziu la pensie

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că va crește vârsta de pensionare pentru poli­țiști și militari.…

9 ore ago

Încă o escrocherie online, fără vinovat identificat

O hunedoreancă a reclamat, în vara anului 2024, că a fost indusă în eroa­re după…

9 ore ago

Tânăr din Deva, arestat după ce a ignorat obligațiile impuse de instanță

Bărbatul era cercetat sub control judiciar pentru trafic de droguri, însă nu a respectat obligațiile…

9 ore ago