Categories: Gura lumii

Gura lumii 30.03.2012

Vorbeşte lumea prin târgul cu cetate că angajaţii unui magazin cu renume fac tot felul de mişmaşuri pentru a-şi rotunji veniturile. Şi pentru că fiecare se descurcă cum poate, doamnele de la casă, care nu îşi pot băga nasul în marfa din depozit, dar nici nu pot fura din monetar, îşi încearcă norocul pe banii clienţilor. Astfel că, mai multe gospodine, care fac frecvent cumpărături în supermarketul respectiv, se plâng că nu o dată, au păţit să primească mai puţin rest la plata produselor. Şi nu era vorba de o diferenţă de câţiva bănuţi, ci de câţiva lei. Potrivit zvonerilor, casieriţele profită atunci când primesc bani mari şi îi returnează clientului restul în cât mai multe bancnote cu valoare mică, pentru ca omul să nu-şi dea seama de înşelătorie.

Domn’le, ce înseamnă să apuci vremuri de criză! Ajunge omul să facă tot felul de mişmaşuri, ca să scoată un ban în plus. Cică la o instituţie de învăţământ superior dintr-un mare municipiu din judeţ, dascălii le-au cerut loazelor de studenţi să meargă pe la diferite firme din oraş şi să le solicite conducătorilor acestora să vireze niscaiva lei în contul instituţiei, sub formă de sponsorizare, pentru dotarea unor laboratoare. Cică studenţii s-au dat ei de ceasul morţii să găsească sponsori, dar n-au prea avut noroc. Aşa că, gândindu-se că nu dă bine la cei care i-au trimis să vină înapoi fără măcar un leuţ sponsorizare, au pus mână de la mână, au strâns o sumă de bani şi, ca să nu se prindă cei de la şcoală de şmecherie, au rugat pe un patron să bage banii, prin firma lui, în contul instituţiei respective. Şi, uite aşa, toată lumea-i mulţumită şi copiii unşi la gură.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Avans pe linie în instanțe și la Curtea de Conturi

Tendința de creștere nu se limitează doar la corpul judecătorilor și procurorilor, ci se reflectă…

o oră ago

BĂRBAȚI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN GEOAGIU

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Geoagiu au dispus măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de…

3 ore ago

Ce ochelari de soare să alegi vara aceasta?

Există accesorii care completează o ținută și accesorii care o definesc. Ochelarii de soare fac…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

E uimitor cât bănuț public se poate încasa fără să faci nimic. Se zvonește că…

18 ore ago

Bulina albă

Gigi Pușcă, antrenor de tir cu arcul din Valea Jiului Pentru că participă cu cinci…

18 ore ago

Bulina neagră

Gheorghe B., din Aninoasa Pentru că a fost condamnat pentru conducere fără permis, dar a…

18 ore ago