Se spune că prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul. Dacă inversăm puţin zicala, am zice că fudulul dacă nu dă dovadă şi de prostie, parcă nu-i fudul destul. Această din urmă zicere i se potriveşte unui ales local din municipiul cu falnic castel medieval, care din prea multă fudulie şi un picuţ de prostie, a reuşit să se facă de râsul colegilor. Cică, vorbesc cârcotaşii, alesul cu pricina a parcat cu ceva timp în urmă maşina personală unde nu avea voie. Spre ghinionul lui nenorocos, a apărut o poliţistă tinerică şi frumuşică, zic martorii oculari, căreia chiar îi stătea bine cu şepcuţa de poliţist. Fata i-a atras atenţia bărbatului de care facem vorbire că a parcat neregulamentar şi că ar fi bine să-şi ia autoturismul de acolo. Dar acesta, fudul de felul lui, în loc să-şi vadă de treabă şi să asculte pe fata care reprezenta legea, s-a dat cocoş, că el este ales de popor, că n-are chef să-şi mute maşina la ordinele unei tinerele, fie ea şi poliţistă. Dacă a văzut că omul se dă sculă-n basculă, poliţista i-a croit pe loc un proces verbal de amendă, pe care fudulul de consilier l-a şi semnat. Urmarea? Deunăzi, s-a pomenit cu indemnizaţia de consilier local blocată, pentru a i se reţine amenda primită.
Se aude tot mai insistent prin holul cel mare al parlamentului, dar şi prin judeţul nostru, nu atât în partea de sud a lui, cât mai ales prin reşedinţa de judeţ, că din partidul care are ca siglă un deget ridicat în sus, şi care a început să sufere de o adevărată hemoragie în privinţa parlamentarilor care îl părăsesc, va mai pleca în curând un mic grup de aleşi. Zvonerii din parlament dau ca sigur că din acel grup face parte şi un ales din judeţul Hunedoara. Dar n-au vrut să dea pe goarnă mai mult. Acum, se ştie că partidul respectiv are în judeţul nostru doi parlamentari mari şi laţi, şi amândoi sunt din sudul judeţului. Dacă zvonerii şi răspândacii au dreptate, rămâne să ne batem capul, să ghicim care dintre cei doi va părăsi corabia de pe puntea căreia au ajuns în parlament.
Umblă vorba prin târg că șeful unei structuri de mediu ar fi fost sacrificat din…
Antrenorul de tir cu arcul Gigi Pușcă, de la SCO Aninoasa, multiplu campion. Pentru că…
Condamnat la 17 ani de închisoare pentru uciderea unui bătrân cu handicap, criminalul din municipiul…
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Sibiu, a fost reţinut de poliţiştii Biroului…
Magdalena Șerban ADR Vest este poarta spre investițiile mari pe care administrațiile publice locale au…
View Comments
Pe vochitoiu nu-l primeste nimeni. E vorba de Monica Ridzi. La PSD nu, la UDMR nu, la PDL nu. Ramane PNL sau Forta civica, poate Miscarea populara.