Raportorul Parlamentului European Barbara Weiler a anunţat depunerea unei rezoluţii legislative, adoptată în unanimitate în cadrul comitetului din care face parte, pentru implementarea unei directive europene care să determine producătorii de echipamente mobile să creeze un încărcător universal, compatibil între dispozitive.
Astfel, se va pune capăt haosului existent în acest moment, datorat faptului că fiecare producător dispune de propriul model de încărcător şi acesta nu poate fi utilizat şi la alte aparate, ceea ce duce inclusiv la costuri suplimentare pentru fiecare client.
În expunerea de motive, este prezentat şi faptul că în acest fel, costurile de distrugere a deşeurilor rezultate din încărcătoarele care s-au defectat sau nu mai sunt necesare, ar scădea în mod drastic.
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…
V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mobilizând…
Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din municipiul Brad a fost reținut pentru…