Categories: Gura lumii

Gura lumii, 3.10.2011

O nuntă ca-n poveşti, ce s-a ţinut într-o regiune cu multe lămpaşe din judeţ, a adunat meseni care mai de care. Oameni cu funcţii şi aflaţi în posturi importante au dat curs invitaţiei familiilor mirilor de a lua parte la eveniment, chiar dacă membrii familiilor respective nu sunt tocmai uşă de biserică, ba chiar, capul uneia a stat câţiva anişori la zdup pentru infracţiuni economice. Printre meseni s-a aflat şi capul unei instituţii de control, care are ca domeniu de activitate exact cercetarea acestor infracţiuni. Acum, n-ar fi chiar de condamnat, pentru că în fond şi la urma urmei, e vorba de un ospăţ şi invitaţia, oficial, a venit de la miri. Aşa că nu trebuie ei să plătească pentru greşelile părinţilor, însă realitatea este alta. Capii familiilor l-au invitat pe controlor tocmai pentru a-şi putea rezolva câteva probleme de ordin economic. Gurile rele spun că după miezul nopţii, când se dădea darul, şeful de instituţie a fost invitat într-o anexă a localului unde era bairamul şi în loc să i se ceară ajutorul bănesc, tradiţional la nunţile româneşti, i s-au burduşit buzunarele cu plicuri. Bineînţeles, nu goale, ci cu euroi şi nu puţini. În schimb, cei care l-au omenit pe şef au primit asigurări că au spatele asigurat şi pentru a-şi arăta gratitudinea, oamenilor le-a fost dat numele unui mare specialist în documente contabile, care s-ar ocupa de toate neclarităţile, astfel ca la un viitor control, totul să fie curat ca lacrima.

Un concurs pentru ocuparea unui post de adjunct la o direcţie judeţeană care se ocupă de sănătatea oamenilor, dar şi a animalelor, a fost măsluit pe faţă, fără ca măcar o instituţie a statului să se sesizeze. Deşi hoţia este evidentă de la o poştă, cum se zice în popor, doar cei avizaţi nu o văd. Şi nu pentru că sunt orbi, ci pentru că au fost obligaţi. Revenind la concurs, după cum cârcotaşii ne-au spus, s-a ţinut atât scris, cât şi oral, iar participaţii trebuiau să îndeplinească mai multe condiţii, printre care una foarte importantă era să fie funcţionari ai statului. Participaţii erau mai toţi slujbaşi ai statului, însă unul dintre ei nu. Examenul s-a dat, s-a corectat şi la final, rezultatul a fost că nici unul dintre participanţi n-a reuşit să-l promoveze. Oamenii s-au împăcat cu gândul şi au zis că tura viitoare vor veni pregătiţi mai bine. Numai că, a doua zi după anunţarea rezultatului, aceştia aveau să afle că totuşi un câştigător există şi postul s-a ocupat. Când s-au întrebat cine este norocosul, au aflat că exact cel care nu era nici funcţionar al statului şi nici măcar angajat al direcţiei care scosese postul la concurs.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și po­vestesc acum prin târg că un purtător de halat alb a…

3 zile ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Angelica Georgeta Tomuța, directorul AJOFM Hunedoara Pentru că a organizat ca la carte conferința de…

3 zile ago
Bulina neagrăBulina neagră

Bulina neagră

E.C., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor.…

3 zile ago
Crișcior: Sobe noi, cu bani de la stat, prin Programul „Rabla pentru sobe”Crișcior: Sobe noi, cu bani de la stat, prin Programul „Rabla pentru sobe”

Crișcior: Sobe noi, cu bani de la stat, prin Programul „Rabla pentru sobe”

Magdalena Șerban Programul „Rabla pentru sobe”, prin care locuitorii din 27 de județe montane vor…

3 zile ago
Simeria. Tânăr băut și drogat, acuzat că și-a bătut mamaSimeria. Tânăr băut și drogat, acuzat că și-a bătut mama

Simeria. Tânăr băut și drogat, acuzat că și-a bătut mama

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva și victima agresiunii au cerut instanței emiterea unui…

3 zile ago
Doi soți și-au bătut și jefuit o cumnatăDoi soți și-au bătut și jefuit o cumnată

Doi soți și-au bătut și jefuit o cumnată

Cei doi tâlhari, soț și soție, au fost trimiși de soțul victimei s-o urmă­rească și…

3 zile ago