Categories: Gura lumii

Gura lumii, 3.03.2015

Vorbesc gurile rele că un administrator de la o instituţie de stat manevrează un proiect extrem de bănos, în spate fiind tot fostul său şef, care se pare că nu se lasă şi vrea să mai pună mâna pe nişte euroi. Cârcotaşii povestesc pe la colţuri că omul nostru vrea să pună beţe-n roate pentru ca investiţia făcută din bani publici, că doar nu a venit el cu ei de acasă, să ajungă să îi sperie pe toţi hunedorenii, din cauza preţului final. Zvonerii au aflat că în spatele acestei „griji” faţă de cetăţean se ascunde de fapt grija pentru umplerea buzunarului propriu al administratorului respectiv şi al celor care îl manipulează din spate. Gurile rele susţin însă că s-a aflat cum stă treaba şi că în scurt timp va veni şi vremea reclamaţiilor către procurori, pentru că lucrurile nu trebuie să rămână aşa. Acum, să vedem cum va scoate cămaşa administratorul de care vorbim.

Vorbesc gurile rele că un director străin, aflat de vreo câţiva ani pe meleagurile noastre, şi-a prelungit contractul de manager pentru încă vreo trei ani. Motivul, spun cârcotaşii, nu a fost neapărat acela că este plătit regeşte pentru munca prestată, ci pentru că şi-ar fi găsit o iubită, deşi are acasă, în străinătăţuri, familie. Zvonerii au aflat şi acum povestesc prin târg că omul nostru se simte iubit aici, mai ales că nu trebuie să dea socoteală ce face la nimenea. Zvonacii şuşotesc că respectivul a făcut o adevărată pasiune pentru tânăra cu pricina, pasiune care l-a determinat pe omul nostru să mai stea prin zonă o vreme. Asta, deşi povestesc gurile rele, nevasta i-a dat ultimatum, că, dacă nu se întoarce la familie, va avea de suferit. Însă, nici asta nu l-a convins pe directorul de care vorbim să lase baltă postul şi să se ducă acasă, la ai lui.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Să moară și capra vecinului! După acest principiu se guver­nea­ză o organizație de par­tid din…

12 ore ago

Bulina albă

Prof. Ileana Berki din Vulcan, coordonatorul grupului ”Glasuri de argint” din Valea Jiului Pentru participarea…

12 ore ago

Bulina neagră

CONSTANTIN N., din Petroșani, încarcerat în Norvegia Pentru că riscă o nouă condamnare fiind învinuit…

12 ore ago

Și polițiștii și militarii vor ieși mai târziu la pensie

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că va crește vârsta de pensionare pentru poli­țiști și militari.…

12 ore ago

Încă o escrocherie online, fără vinovat identificat

O hunedoreancă a reclamat, în vara anului 2024, că a fost indusă în eroa­re după…

12 ore ago

Tânăr din Deva, arestat după ce a ignorat obligațiile impuse de instanță

Bărbatul era cercetat sub control judiciar pentru trafic de droguri, însă nu a respectat obligațiile…

12 ore ago