Categories: Gura lumii

Gura lumii, 29.10.2018

Ţine cu dinţii de post, deşi ar putea să se retragă şi să-şi ducă traiul în linişte. Este vorba de un şef al unei instiuţii din regiunea cu lămpaşe care stă mai toată ziua pe la Capitală, pe la uşile unor politicieni. Gurile rele spun că omul încearcă să-şi asigure sprijin pentru a ocupa pe cel puţin doi ani postul de şef al instituţiei. În acest moment îndeplineşte condiţiile de a se retrage din activitate şi ar trebui să o şi facă. Cârcotaşii spun că nu vrea în ruptul capului să lase scaunul, dar nu pentru că este devotat muncii, ci din alt motiv. Omul vrea să-şi şteargă toate urmele jongleriilor pe care le-a făcut de-a lungul anilor şi câteva luni, cât durează procedura de pensionare, nu-i sunt suficiente.

Unul cu sapa şi 15 cu mapa! Aşa se întâmplă într-o urbe din vestul unei regiuni minereşti a judeţului, unde sunt angajaţi şefi pe bandă rulantă. Toate odraslele politicienilor locali ori amicii acestora au prins un post călduţ pe la prima instituţie a urbei. N-ar fi o problemă că oamenii vor să muncească, ba din contră. Problema este că toţi vor posturi de tras mâţa de coadă şi reuşesc să le obţină. Cârcotaşii spun că şeful urbei dă verde la angajări pe pile şi-i plăteşte regeşte pe cei care nu fac altceva decât să taie frunze la câini cât e ziua de lungă.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

24 de ore ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

24 de ore ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

24 de ore ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

o zi ago

Polițiștii investighează un conflict între două minore, în municipiul Deva. O adolescentă a fost transportată la spital

Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict iz­buc­nit între două adolescente,…

o zi ago