Categories: Gura lumii

Gura lumii, 12.12.2019

S-au pus pe el şi-i caută nod în papură. Gurile rele spun că şeful unei instituţii de stat din regiunea sudică a judeţului este în colimator după ce s-a dat în stambă la o petrecere. Individul s-a manifestat întocmai ca un parlamentar ce voia să se facă remarcat, care a zis la un bairam că face ceva pe diaspora. Revenind la şeful din regiunea cu lămpaşe, cârcotaşii spun că a fost la o chermeză şi cum a băut destul de mult, la un moment dat l-a luat gura pe dinainte. Fără să-şi dea seama că alături de el erau şi nişte subalterni care-i vânează postul, individul s-a slobozit la gură şi i-a făcut cu ou şi cu oţet pe cei care au căutat bunăstarea peste mări şi ţări. Unul dintre cei care-i vânează postul l-a înregistrat, iar filmuleţul compromiţător s-a dovedit util acum. Cârcotaşii spun că individul l-a trimis şefilor mai mari de la centru, iar aceştia l-au şi somat pe şef. Ori pleacă din funcţie pe motive medicale ori este mazilit şi apoi căutat până când i se găsesc suficiente nereguli încât să fie pus pe liber.

Decizia în urma căreia multe familii sunt nevoite să dârdâie în case a fost luată de un politician, spun gurile rele. Omul şi-a folosit un acolit cu care, chipurile, ar fi în război. În realitate, cei doi au plăsmuit planul prin care politicianul ar vrea să se răzbune pe superiorii lui din partid. Gurile rele spun că omul şi-a pregătit plecarea la altă formaţiune, dar pentru că apele sunt tulburi în partidul vizat, încă stă în aşteptare. Cum formaţiunea din care încă face parte are foarte mulţi susţinători în regiune, politicianul s-a gândit că trebuie să înceapă cu paşi mărunţi să ştirbească din încrederea de care se bucură partidul. Tot cârcotaşii spun că în mijlocul iernii, dacă planul va merge ca uns, politicianul va ieşi public şi va da vina pe colegii săi pentru suferinţa oamenilor. Tot gândindu-se la oameni, politicianul îşi va anunţa demisia în semn de solidaritate.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde câr­cotașii susțin că angajații unei administrații…

14 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…

14 ore ago

Bulina neagră

Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…

14 ore ago

Schimbare la vârful administrației: Maria Ștefănie este noul prefect al județului Hunedoara

Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…

14 ore ago

OPERAȚIUNEA JUPITER: Percheziții de amploare în patru județe într-un dosar de evaziune fiscală cu fier vechi

Mobilizare masivă a forțelor de or­dine în această dimineață. Polițiștii hu­ne­doreni, sub coordonarea structurilor centrale,…

15 ore ago

Fonduri europene pentru energie verde în comuna Zam: Cum poți beneficia de panouri fotovoltaice și facturi mai mici

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Zam au șansa de a trece la energia verde și de…

15 ore ago