Categories: Gura lumii

Gura lumii, 29.07.2013

Încercare de şantaj la şeful cel mare al unei instituţii responsabile cu ordinea. Fapta s-a petrecut de puţin timp în localitatea cea mai săracă a unei regiuni cu lămpaşe. Gurile rele spun că omului cu grade pe umeri i s-a cerut de către mai marele organizaţiei politice din localitate cu trei roze pe blazon, să închidă ochii la nişte afaceri dubioase făcute de acesta. Pentru că şeful n-a vrut, aşa zisul politician s-a enervat la culme şi mizând pe susţinerea colegilor din politică, i-a întins o capcană omul de la ordine. L-a chemat să discute cu el la un local şi acolo, cu un tupeu greu de imaginat, i-a spus în faţă că face orice ca să-l schimbe. A înşirat mai multe nume grele de la centru, care i-ar ţine partea şi ar interveni pentru schimbarea şefului instituţiei. Nici de această dată n-a mers manevra, spun gurile rele, iar nu peste mult timp, politicianul şantajist va trebui să răspundă pentru evaziune şi alte fapte pentru care este acum verificat.

Cu mână de fier conduce un director o entitate energetică, iar acest lucru a stârnit o mare nemulţumire în rândul tăietorilor de frunză la câini care-şi luau leafă babană în fiecare lună. Cârcotaşii spun că zilele trecute, şeful a luat o decizie care schimbă radical lucrurile. A hotărât să-i pună la muncă pe subordonaţi, în special pe multitudinea de şefi de la o subunitate din cadrul companiei pe care o conduce. Le-a transmis băieţilor sarcinile de serviciu şi a cerut fiecăruia să-şi ducă la îndeplinire îndatorirea. Parcă s-a întors lumea cu josul în sus pentru subordonaţii vizaţi sau mai bine spus, care au primit de lucru. Au început şuşotelile, comentariile şi refuzul de a-şi face treaba fără prea multe comentarii. Superiorul a rămas perplex când a văzut acest lucru şi fără să stea pe gânduri, i-a luat rând pe rând la el în birou pe şefii fără chef de muncă. La ieşire, toţi erau ca nişte mieluşei. Cârcotaşii spun că directorul le-a pus două foi de hârtie în faţă. Pe una era trecut planul de lucru şi pe cealaltă, demisia fiecărui şef fără chef de muncă.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

3 zile ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

3 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

3 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

3 zile ago