În acelaşi ton şi cu variaţiuni pe aceeaşi temă, mult-prea-arogantul stăpânitor de turme şi moşii hunedorene are acum de aşteptat acţiunea marea procopseală. Şi nu e vorba de ceva averi, că are de nu le poate duce, ci ar fi vorba de împlinirea unei promisiuni ciudate şi, spun ştiutorii de lucruri încrenguite, fără dram de acoperire. Se spune că stăpânul de sclavi îngălbeniţi – cum se pare că i se spune în mediile mai puţin ortodoxe – a învârtit roata alegerilor până a picat cuiul pe premiul dorit de alţii şi, conform promisiunilor despre care vorbeam, acum ar trebui să fie scos de pe lista cea mai neagră, măcar pe lista gri, cea cu grade mai mari de libertate şi mecanism anti-zăbrele. Ceea ce nu ştie individul – sau ştie, dar face pe niznaiul, pentru că nu-i convine – este că, în politica românească, promisiunea e totuna cu frăţia cu Încornorici la trecerea de pietoni.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…
View Comments
Hunedorenilor le e dor de familia Rudeanu - Mischie.
Petrosenenii le e dor de chemarile lui Ion Iliescu.
La Hateg a fost votat un liberal (economic) in tricou rosu.
(inainte de 89 Marica - nea Patru vindea visli - profedie liberala sub obladuirea PCR)
Intotdeauna in Duminica Orbului romanii au votat dezastruos.
Asa sa le ajute Dumnezeu
(precum la fratii lor din Teleorman)