Categories: Gura lumii

Gura lumii, 27.04.2012

Vorbeşte lumea prin judeţ că un funcţionar public care se vrea primar într-o localitate nu foarte mare se pregăteşte să împânzească oraşul cu tot soiul de materiale de campanie, pe care le-a comandat unei firme care, culmea, este condusă de o rudă a primarului încă în funcţie. Zilele trecute, omul a fost văzut cum descărca, împreună cu alţi angajaţi ai primăriei, sute de pachete cu pliante şi bannere din mai multe autovehicule. Iar cârcotaşii spun că, plin de sine, personajul de care vorbim a pregătit nişte afişe mari, ca să fie sigur că sare în ochii lumii în timpul campaniei. Oamenii se întreabă oare câţi bani s-au investit în sutele de pachete cu materiale şi, mai ales, de unde au venit aceşti bani.

Gurile rele spun că locuitorii unei comune din judeţ i-au pus gând rău edilului în funcţie, tocmai acum, în prag de campanie. Primarul, cică, ar fi dat cu bâta-n baltă când oamenii i-au cerut, pentru a nu ştiu câta oară, în concesiune, un teren pe care să scoată rumegătoarele la păscut. Tot pentru a nu ştiu câta oară, au şi fost refuzaţi, iar cârcotaşii spun că primarul şi-ar fi pus deoparte, sub numele unor rubedenii mai îndepărtate, nişte pământuri, prin zonă, pentru a-şi face moşie. Acum, oamenii au înţeles că asta stă, de fapt, în calea rezolvării problemei lor, şi s-au decis să se descotorosească de el cu prima ocazie, adică la alegerile din iunie.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

o zi ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago