Categories: Gura lumii

Gura lumii 27.02.2014

Vorbeşte lumea, şi nu o face gratuit, că persoanele care ochesc maşinile parcate ilegal pe teritoriul municipiului reşedinţă de judeţ au anumite criterii după care se ghidează atunci când ridică maşinile cetăţenilor prinşi că au parcat neregulamentar. De obicei, ei îşi fac treaba pe bune, nu se leagă decât de cei aflaţi în culpă. Problema-i însă că nu chiar de toţi. Ne-a ajuns la urechi din mai multe părţi că oamenii serviciului respectiv cunosc autoturismele belfărilor din judeţ şi din municipiu, iar atunci când vine vorba de ei, aceştia bagă privirea în pământ şi trec pe lângă ele, făcându-se că plouă. Nu contează că au fost parcate pe locul de handicapaţi, pe trecerea de pietoni, sau pe locurile închiriate, belfării tot belfări, ei scapă nepedepsiţi, că doar trăim în România, nu în Suedia.

Mare reducere, mare, la un hypermarket din oraşul cu cetate, care vrea să îşi lichideze stocul. Se pare că aceştia au intrat pe ultima sută de metri şi înainte de a fi preluaţi de altă firmă, vor să scape de marfa de pe rafturi. Cum? Cu preţuri mai mici. Nici o problemă până aici, dar ce te faci când înainte de a fi redus, preţul a fost umflat? Cam aşa se prezintă situaţia şi la hypermarketul respectiv, unde, de fapt, s-au scumpit produsele, înainte de a se anunţa cu surle şi trâmbiţe ieftinirile provocate de lichidarea de stoc. Şi figura se pare că a ţinut, oamenii sărind repede să-şi umple coşurile cu de toate, că doar aşa face românul când aude de reduceri. Surpriza a venit când oamenii au mers şi în alte magazine şi au descoperit că produsul cumpărat la hypermarketul cu pricina este disponibil acolo la acelaşi preţ, ba chiar mai ieftin.

MesagerulHunedorean

View Comments

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un scandal este pe cale să izbucnească după ce un personaj…

13 ore ago

Bulina albă

Alexandru-Valentin Lupea, polițist Pentru că îmbină fericit datoria de polițist cu pasiunea pentru speologie.

13 ore ago

Bulina neagră

C.T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată după ce a încălcat…

13 ore ago

Noutate! Din acest an, clase de liceu cu profil teologic și în municipiul Deva la Seminarul Teologic „Sfânta Ecaterina”

Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” vă invită să participați la Ziua Porților Deschise, organizată în…

13 ore ago

Bărbat reținut pentru 24 de ore, bănuit de încălcarea unui ordin de protecție

Polițiștii din municipiul Hunedoara au reținut pentru 24 de ore un băr­bat bănuit de încălcarea…

13 ore ago

Droguri găsite la un traficant băgat în arest

Un bărbat din județul Hunedoara a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de…

13 ore ago