Categories: Gura lumii

Gura lumii, 6.11.2014

Vorbesc cârcotaşii că în ziua alegerilor într-un municipiu din judeţ a „plouat” cu pui la pachet, după ce un afacerist de pe la noi a bătut palma cu săgetaţii. Zvonerii dau pe ţeavă faptul că s-au dat pui cu grămada, fiecare înaripat reprezentând un vot pentru candidatul săgetaţilor galbeni. Şi se vede treaba, vorbesc cârcotaşii, că ideea cu puii chiar a avut succes, din moment ce în municipiul respectiv, candidatul acelist a obţinut un scor un pic mai mare decât al contra candidatului său. Că acţiunea „ un pui, un vot” nu a fost deloc legală este de la sine înţeles. Numai că, ştiţi cum se spune, hoţul neprins e negustor cinstit. Aşa că acum degeaba se oftică opozanţii săgetaţilor că n-au fost pe fază. Poate în turul doi vor fi mai vigilenţi şi vor vedea unde „zboară” puii la pachet.

Aşa cum se obişnuieşte pe la noi, atunci când ai o funcţie importantă şi ţi se iveşte ocazia, având la îndemână şi instrumentele potrivite, prin care să-ţi tragi  spuza pe turta ta, nu o ratezi, bineînţeles. Este principiul după care se ghidează cel care cârmuieşte de la mică înălţime, o importantă, poate cea mai importantă instituţie judeţeană. Tot mai mulţi primari aflaţi la mâna belfărului  de care facem vorbire se plâng că acesta nu se mai satură. Zic oamenii că în anii de când a fost aşezat de nişte colegi – fraieri, ce mai, că altfel nu le poţi zice! – pe fotoliul de şef, belfărul cu salariul de slujbaş la stat şi-a tras la proprietăţi cât nu reuşesc alţii într-o viaţă. Şi totuşi, se plâng oamenii, acesta nu se mai satură, parcă a turbat, nu alta, şi le freacă ridichea toată ziua ca să-l rezolve cu terenuri. Asta, deşi a strâns până acum, prin cumpărare sau în arendă, cică, sute de hectare. Este drept, ştie omul ce face, terenurile aduc bani frumoşi, milioane de euro pe an, dacă ai mari suprafeţe şi ceri banii de la europeni. Şi fiind pe poziţia de mare belfăr, nici nu trebuie să investeşti în ele, deoarece nimeni nu te controlează.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…

11 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…

11 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

11 ore ago

MĂSURI FERME ÎN TRAFIC: Șofer reținut pentru 24 de ore și dosare penale pe bandă rulantă în Hunedoara

Weekend de foc pentru polițiștii hu­ne­doreni. Oamenii legii au aplicat mă­suri drastice pe șoselele din…

11 ore ago

POLIȚIST DIN HAȚEG, JUDECAT DUPĂ CE A BĂTUT UN LOCALNIC ÎN FAȚA SEDIULUI: Agentul a încercat să scape prin prescripția faptei, dar judecătorul l-a contrazis

Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…

11 ore ago