Categories: EvenimentFlash

Doi hunedoreni au decis s-o termine cu viaţa. Amândoi şi-au pus ştreangul de gât

Loredana Goangă

Doi hunedoreni nu au mai găsit altă soluţie de a-şi rezolva problemele decât prin a-şi pune ştreangul de gât şi astfel să îşi încheie socotelile cu viaţa.

A fost găsit de rude

Un bărbat din comuna Pui a fost găsit spânzurat chiar de rudele sale, după ce acestea au văzut cu nu mai răspunde la telefon. Tănărul avea 29 de ani şi era necăsătorit.

Cadavrul a fost descoperit miercuri seara, în jurul orei 22.00, de rudele sale, care au alertat imediat autorităţile. În ciuda faptului că la faţa locului a ajuns imediat un echipaj SMURD, medicii nu au putut să îl readucă la viaţă.

Dulgheru Ioan avea 29 de ani şi a lucrat în străinătate. Din motive ştiute numai de el, acesta a decis să îşi pună capăt zilelor, drept pentru care a pus mâna pe un cablu metalic şi s-a spânzurat de un candelabru, chiar în locuinţa lui. În urma sa a lăsat un bilet de adio în care le cere rudelor să îl ierte şi le spune că îi pare rău, însă gestul nu şi l-a motivat.

Potrivit subcomisarului Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, în cauză nu există suspiciunea unei infracţiuni, fiind vorba de o sinucidere, iar pe corpul victimei nu au fost găsite urme de violenţă. Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Hunedoara şi urmează ca în urma necropsiei să se stabilească, mai exact, cauza morţii.

Spânzurat în plină stradă

Cea de-a doua sinucidere a avut loc astăzi, joi, în jurul amiezii, pe strada Batiz, din municipiul Hunedoara. În acest caz este vorba de un bărbat de 53 de ani, din Hunedoara, tată a opt copii,  care şi-a legat ştreangul de un copac,  la o distanţă de aproximativ 1,5 metri faţă de sol. Se pare că de data aceasta bărbatul a consumat băuturi alcoolice cu o seară înainte, motiv pentru care s-a certat cu familia. Din spusele rudelor, joi dimineaţa acesta a plecat tot la băut, iar din cârciumă s-a oprit la locul unde a hotârât să-şi curme viaţa.

 

 

 

 

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

2 zile ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

3 zile ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

3 zile ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

3 zile ago