Categories: Gura lumii

Gura lumii – 26.06.2009

Vorbeşte lumea că puterea unui clan de printr-o zonă cu mulţi mineri ar fi la apus, deoarece, centrul de greutate începe să se mute tot mai tare în reşedinţa de judeţ. Spun cârcotaşii, că acest clan de care vorbim, care conduce partea de sud a zonei amintite, nu mai poate să-şi exercite influenţa mai departe de localitatea unde unul dintre membrii clanului este primar, pentru că i s-a cam tăiat din atribuţiile pe linie de partid. Gurile rele susţin că partenerii de politică ai membrilor acestui clan voios, s-au întâlnit în taină, pentru a pune la punct toate detaliile privind o scoatere  pe margine a clanului de care vorbim, pentru că lucrurile au mers prea departe şi oamenii au cam sărit calul. Pentru că s-au văzut cu sacii în căruţă, la alegeri, cei de care vorbim aici au crezut că li se cuvine totul şi au început să dea ordine mai ceva ca liderul judeţean al partidului respectiv. În aceste condiţii, se pare că vremea celor de clanul sudist a început să apună.
O duduie care lucrează la departamentul de achiziţii într-o instituţie care are treabă cu finanţele, se pare că se crede cea mai tare din parcare. Spun cârcotaşii, că duduia de care amintim spune prin toate birourile instituţiei, că ea conduce de fapt direcţia şi că orice şef ar veni, pe ea nimeni nu o poate schimba din funcţie. Deunăzi, duduia noastră şi-a permis chiar să-l mintă pe actualul şef de instituţiei, într-o problemă importantă, legată de bugetul direcţiei. Luată la întrebări, cucoana a fost în stare să-şi dea cuvântul de onoare şi să se jure pe toţi sfinţii că n-a făcut-o intenţionat, ci a fost vorba de o greşeală. Deşi cucoana de care facem vorbire se laudă că are pile puternice şi pe ea nu o dă nimeni jos, gurile rele spun că însăşi pila ei s-a săturat de reclamaţiile pe care le primeşte la adresa acesteia şi este hotărât să-şi ia mâna de pe ea.  Aşa că zilele se pare că  îi sunt numărate pe respectivul post.
MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

21 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

21 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

21 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

21 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

21 de ore ago