Categories: Editorial

Deputatul Nistor are dreptate

Deputatul PSD de Hunedoara, Laurenţiu Nistor – pe care lumea îl cunoaşte mai mult ca primar al comunei Şoimuş, localitate pe care a păstorit-o vreme de 18 ani – se pare că n-a părăsit, de bunăvoie, scaunul de primar pentru fotoliul de parlamentar, ca să doarmă în Parlament. Ne-a dovedit-o recent, când a luat poziţie publică faţă de un act iniţiat de compania E.ON Gaz Distribuţie, pe care el îl consideră un abuz, şi prin faptul că vrea să aducă în faţa Parlamentului un proiect de lege prin care să se elimine starea de lucruri pe care el o reclamă.
Despre ce este vorba? Pe Laurenţiu Nistor, toată lumea, nu doar din comuna Şoimuş, ci din tot judeţul, îl cunoaşte ca un foarte bun gospodar, ca un edil şef care a folosit banul public cu multă chibzuinţă şi pricepere şi cu mare folos pentru comunitatea care l-a ales de cinci ori la rând în fruntea ei. Fiind el un aşa bun administrator şi gospodar, fireşte că s-a prins imediat de şmecheria celor de la E.ON Gaz Distribuţie, care de peste patru ani – spune deputatul Nistor – folosesc gratuit reţeaua de distribuţie a gazului metan din judeţ, realizată din bani publici, lucru pe care el îl consideră un abuz.
Dând exemplul Şoimuşului, deputatul spune că întreaga reţea de distribuţie a gazului metan din comună a fost construită cu bani din bugetul local şi cu fonduri acordate de guvern pe baza unor proiecte. Lucru valabil în multe localităţi din judeţ şi ţară. Drept pentru care – zice deputatul hunedorean – cei de la E.ON Gaz Distribuţie ar trebui să plătească chirie comunităţilor locale pentru conductele prin care circulă gazul metan.
Dovada că Laurenţiu Nistor nu vorbeşte aiurea este însuşi faptul că societatea de distribuţie a gazului metan a trimis primăriilor de comune din judeţ, contracte în care se stipulează ca primarii să fie de acord să le cedeze conductele cu titlu gratuit. Fostul primar din Şoimuş, care ştie cu câte eforturi şi cu ce cheltuieli a reuşit să introducă gazul metan în comună, spune că numai un primar nebun ar semna un asemenea act. “Eu, de pildă – declara el – mai bine mi-aş tăia o mână, decât să semnez un asemenea contract”.
Cum spuneam, Laurenţiu Nistor este hotărât să aducă situaţia respectivă în faţa parlamentului şi să promoveze un proiect de lege menit să repare această stare de lucruri. Să sperăm că va şi reuşi în demersul său, pentru că, după cum se ştie, la noi, în Ţara Românească, interesul poartă fesul, iar căile legiuitoare sunt mai întortocheate decât căile Domnului.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Bravo domnului deputat Laurentiu Nistor! Uite ca se poate! Sa speram ca va si reusi! Inseamna ca nu l-am ales degeaba!!!

  • Domnule Lepadatu, si pe vremea lui Ceausescu ai fost pupincurist si acum la fel ai ramas. Vrei sa pari subtil dar nu esti de loc. Nu esti decat lingaul lui Nistor in acest articol.

  • Mircea Lepadatu a ramas acelasi oportunist cum era la "Drumul Socialismului". Ii place doar sa schimbe stapanii. Ieri era Mihail Nicolae Rudeanu sef azi este Laurentiu Nistor. Maine cine urmeaza domnule Lepadatu ? Probabil veti sterge si acest comentariu ca sa ramana doar cele favorabile !

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

3 ore ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

3 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

3 ore ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

3 ore ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

3 ore ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

3 ore ago