Categories: Gura lumii

Gura lumii 26.04.2012

Cârcotaşii vorbesc despre o nouă mânărie a unui personaj cu funcţie înaltă la judeţ, care acum, în prag de alegeri, trage cât mai tare să-şi încheie unele afaceri aflate pe rol, că nu se ştie dacă după ziua votului, mai are ocazia să le rezolve. Cică, susţin gurile rele, şeful cu pricina vrea să achiziţioneze, un imobil din municipiul de sub cetate, pe care l-ar fi primit în folosinţă – până face rost de bani să-l cumpere – de la un tovarăş şi prieten de partid. Toate bune şi frumoase, numai că proprietarul imobilului, folosit ca pensiune, s-a gândit că a venit timpul să-şi recupereze banii, că vorba ceea, prieten, prieten, dar brânza-i pe bani. Zvonerii spun că solicitarea omului de a-şi primi banii pe clădirea cu pricina l-a cam luat prin surprindere pe şeful de care facem vorbire. Aşa că a făcut el calcule, s-a gândit vreo două nopţi, şi în cele din urmă, a găsit rezolvarea. Că doar banii instituţiei pe care o conduce sunt taman buni de cheltuit, iar onoraţii slujitori ai Domnului chiar au depusă zapiscă la marea instituţie, unde cer să li se găsească un imobil în care să se adăpostească feţele bisericeşti ce vin cu treburi prin judeţ. şi ei, de ce să vină omul cu suma de acasă. Şi uite aşa, vorbesc băgătorii de seamă, vulpoiul de şef a rezolvat două probleme dintr-o întorsătură de condei. Ar rezolva şi cu spaţiul solicitat de feţele bisericeşti şi l-ar umple de lovele şi pe tovarăşul său, care i-a lăsat imobilul atâta vreme pe mână. Întrebarea care se pune, totuşi, ar fi următoarea: la cât, se ridică şi cum se împarte comisionul?

Spun gurile rele că un personaj, care a trecut pe la mai multe partide, de la trei roze, la vultur, iar acum, a cotit către formaţiunea politică cu o televiziune, merge peste tot prin târg şi spune cum a învăţat el de la un primar de municipiu, ce înseamnă campanie electorală şi că, după ce şi-a intrat în mână, învăţând din experienţa edilului respectiv, acum, sigur el va câştiga primăria din oraşul cu mândru castel medieval. Numai că, zic gurile rele, omul nostru nu prea are şanse de câştig, deoarece lumea nu-l cunoaşte deloc şi nici partidul cu televiziune nu-l poate ajuta în acest caz. Ba mai mult, omul nostru se laudă şi că a venit la formaţiunea respectivă cu mai mulţi membri, în realitate, fiind vorba doar de prietena lui, nicidecum de mai multe persoane. Dar, zic zvonerii, omul speră, mai ales după vizita în oraş a fondatorului partidului în care a fugit cu câteva zile în urmă, că sub umbrela populară, va ajunge primar. Ce poţi să zici? Trăind-o sperando, murindo…

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Construcțiile încă se țin bine

Construcţiile încă se ţin bine. Lucrările de construcţii au scăzut în octombrie faţă de septembrie…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a făcut o a­facere extrem de…

o zi ago

Sector de 5 kilometri al drumului judeţean DJ 672C – modernizat cu aproape 50 de milioane de lei

Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…

o zi ago

Bulina albă

Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…

o zi ago

Bulina neagră

P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.

o zi ago

Secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Deva nu se închide pe perioada sărbătorilor de iarnă

După ce managerul Spitalului Jude­țean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…

o zi ago