Categories: Gura lumii

Gura lumii, 26.03.2020

În loc să se preocupe de cei ţinuţi cu forţa la izolare, nişte indivizi responsabili cu sănătatea publică au alte preocupări. Spun bârfitorii din zona cu lămpaşe că oamenii sunt deosebit de interesaţi în a-şi spori avuţia în aceste zile de foc. Astfel, potrivit cârcotaşilor, mai mulţi patroni au fost vizitaţi de indivizi, dar nu pentru controale şi poveţe despre cum să se ferească şi să ferească oamenii de nenorocire. Au fost vizitaţi pentru a li se aduce la cunoştinţă că ei deţin dezinfectanţi, echipamente de protecţie ori alte asemenea produse de negăsit. Cum oamenii au înţeles mesajul transmis, au şi dat buluc la magazinele lor pentru a se aproviziona. Chiar şi cei care au stocuri pentru un an de zile au făcut cumpărături de mii de lei, pentru că este mai bine să te alegi cu ceva decât cu o amendă de zeci de mii.

Frica de boală le-a intrat până în măduva oaselor şi-i face să se ascundă ca şobolanii. În loc să-şi facă treaba pentru care sunt plătiţi, să-şi arate curajul şi autoritatea, mai mulţi indivizi din sudul judeţului se retrag la loc sigur imediat de cum intră în tură. Bârfitorii spun că lipsa lor se vede cu ochiul liber mai ales pe timp de noapte, când o urbe se transformă în zonă de distracţie pentru drogaţi, interlopi, hoţi şi prostituate. Tot cârcotaşii mai spun că nici înainte de virusul ucigaş nu-şi făceau băieţii prea tare meseria, că mai trăgeau într-un cotlon, la odihnă, până se crăpa de ziuă. Numai că în aceste timpuri lipsesc cu desăvârşire iar motivul este cel explicat mai sus. Norocul lor este că lipsa le este suplinită de alte forţe, cât şi de fraţii lor mai mici, cei de care nu ezitau să-şi bată joc ori de câte ori aveau ocazia.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

9 ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

9 ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

9 ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

9 ore ago