Este clar şi nu o dată acest lucru a fost demonstrat. Indiferent de renumele din plan internaţional, ajunse în România, firmele de top ale lumii se molipsesc de bolile noastre foarte greu vindecabile, ca să nu le spunem cronice. Dovada că nocivul „fenomen” face ravagii ne-a oferit-o, zilele trecute, o firmă de telefonie mobilă cu pretenţii de anvergură mondială în domeniu. Aceasta a surprins neplăcut prin pretenţiile absurde aduse în discuţie în momentul solicitării portării unui număr de la o altă companie în reţeaua lor. Din start, ni s-a pus în vedere că procedura durează minimum două săptămâni (în secolul ce urmează secolului vitezei) şi că necesită o documentaţie care ni s-a părut la fel de stufoasă ca pentru… deschiderea unul SRL. În plus, ni s-a cerut fie o garanţie de 500 de lei, fie plata în avans a abonamentului pe 3-6 luni, pretenţii inimaginabile într-o economie în care nimic nu se plăteşte în avans. Situaţia demonstrează că, după venirea în România, nici o companie străină nu-i mai brează decât cealaltă şi că toate profită de lipsa de informare a românilor şi îi tratează cu alte „măsuri” decât pe cei din străinătate.
Gurile rele din târg șușotesc intens pe la colțuri despre un funcționar care a uitat…
Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…
Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…
O mamă în vârstă de 25 de ani și fiul ei de numai 6 ani…
Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…
Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…