Categories: Gura lumii

Gura lumii – 24.06.2009

Un fost mare şef peste lămpaşe, ajuns pe la uşile DNA după o afacere cu ceva utilaje care nu erau tocmai grozave, se zvoneşte că ar reveni pe o funcţie importantă la o instituţie care se ocupă cu cărbunele. Cârcotaşii spun că probabilitatea ca respectivul, acum exilat pe la o structură îndepărtată companiei, să se întoarcă este ridicată, după ce, şeful şefilor a ajuns unul dintre cei mai buni prieteni ai săi. Chiar dacă la modul declarativ toţi neagă, bârfitorii spun că deja omul şi-a golit biroul şi aşteaptă semnul de la amicul lui, care va face numire numai după ce se mai liniştesc apele şi apucă şi el un pic de cheag în funcţie. Duoul respectiv, răsturnat acum în privinţa funcţiilor, ar urma să se ocupe de soarta celor 11 mii de suflete care sunt prinse în respectiva instituţie. Lucru nu tocmai rău, spun bârfitorii, ţinând cont că amândoi sunt buni profesionişti, chiar dacă au mai călcat şi pe lângă.
În vremuri tulburi, un edil dintr-o localitate cu mulţi mineri prosperă pe zi ce trece, spre uluirea tuturor, care nu reuşesc să-i afle secretul care-l face să aibă atât de mult succes în afaceri. Respectivul edil care patrona un abator ilegal, un magazin în centrul unei urbe, dar şi o viloaie imensă pe la munte, spun cârcotaşii, că a descoperit cornul abundenţei. Şi, unde altundeva, decât la stat. Afacerile cu statul îl fac să aibă succes şi prietenia cu cei care au pâinea şi cuţitul. Ultima afacere de pe urma căreia câştigă vreo câteva miliarde de lei vechi pentru nişte lucrări, a venit printr-un sereleu de apartament, iar cel care i-a dat-o este chiar soţiorul unei coniţe care a brevetat risipirea banului public prin intermediul sereleurilor de apartament.
MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

3 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

3 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

o zi ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

o zi ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 zile ago