Gura lumii 23.08.2013

Se aude prin târg că o firmă tare îndrăgostită de judeţul Hunedoara, atât de îndrăgostită că i-ar construi fiecare milimetru pătrat în beton şi piatră, are câţiva şefi care nu se simt prea bine. Cauza acestei stări dificile nu ţine neapărat de sănătate, cât de domeniul opticii. Da, e vorba de acea optică ce o făceam pe la fizică în şcoală şi care ne spune că, dacă ai instrumente necesare, poţi vedea şi ce e foarte ascuns extrem de bine şi clar. Aşadar, cu ajutorul unor instrumente bune, care, în mod extraordinar, văd şi prin dosare ţinute la dos, şi prin mape de contract plumbuite, şi prin uşi de seif de şmecher, oameni exersaţi cu multă lege şi ştiutori de trucuri ocolitoare care duc la găuri mari în bugetul statului, au văzut că firma cu pricina face treabă în prea multe locuri unde, scrie pe undeva prin tot felul de manuscrise legale, nu ar avea ce căuta. Deocamdată, imagini parţiale ale acestui studiu optic de mare performanţă, studiu ţinut la dos în casetă vărgată, au fost văzute doar de cei care dau semne de frisoane şi transpiraţie rece pe ceafă şi de vreo câţiva ce nu-i prea au la inimă. Totul e ca în filmele cu suspans: când pică bomba care, vorba lui Toma Caragiu, îi ia elefantului… trompa.

O doamnă dintr-un municipiu cu apă lin curgătoare, cel puţin aşa îşi spune ea, după ce s-a dat la fund mai abitir ca balena albă cu harponul după coada ei, pare să fi atins pragul cel mai de jos şi nu prea mai are pe unde să se ascundă. Femeia, doldora de bancnote construite din pătrăţele de hârtie din cotor, a tot împins, acolo unde a ajuns, uşi, ferestre, gemuleţe, paravane doar-doar reuşeşte să iasă din adânc în loc cu soare şi aer curat. Nicicum nu-i iese. A cheltuit nevoie mare, s-a făcut soră cu fratele cel defavorizat de Cel de Sus, a amintit unora şi altora cum le-a deschis ea uşi cândva. Fără rost. Acum, când e în puţul cu uşi încremenite, n-o mai cunoaşte nimeni, nimeni nu vrea să ştie de ea. Mai rău, par să se trezească mintenaş şi câţiva harponari cu epoleţi, care par să nu aibă deloc simţul umorului şi nici nu sunt bucuroşi că sunt trimişi după aşa personaj, astfel încât, vorba şoarecelui: unde-i gaura?