Povestesc zvonerii prin târg că într-o instituţie din judeţ s-a înfiripat o nouă idilă. Evident, este vorba de un şefuleţ, pe care a pus ochii… o secretară. Lucrurile parcă ne sunt cunoscute, nu? Zilele acestea, cei doi au fost văzuţi la o cafea în timpul serviciului, se-nţelege, dar cârcotaşii au observat asta imediat. Şeful de care vorbim se pare că e îndrăgostit lulea. Nu ştim însă nimic despre secretara cu pricina, dacă tot aşa de îndrăgostită este de şeful ei, sau doar de… funcţia lui. În fine, totul pare să fie bine între ei şi cele opt ore cât stau pe la birou parcă nu le ajung, atâtea au de povestit. Gurile rele şuşotesc că idila va avea şanse să fie una de durată. Cu o singură condiţie: să nu afle nevasta şefului.
Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Umblă vorba prin capitala…
Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.
Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…
Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (Legea nr. 169/2026)…
O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit prima persoană…
Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…