Categories: Gura lumii

Gura lumii 23.03.2011

Doi aleşi locali dintr-o comună mai mărişoară de prin sudul judeţului au închis ochii constant la activităţile de turism ilegal, practicate de un potentat dintr-un oraş vecin. Omul deţine aici o cabană, pe un teren pe care i l-a dat bineînţeles, primăria şi tare îl bate gândul să-şi mai construiască una. Nici măcar faptul că sunt din partide diferite nu le-a încurcat afacerile celor trei subiecţi ai noştri şi, spune gura lumii, aleşii noştri au numai de câştigat. Şi nu ar fi vorba de bani, dacă, în mod eronat, v-aţi gândit la asta, ci de cheile căbănuţei, care circulă cu lejeritate când pe la unul, când pe la celălalt. Bineînţeles, fără ştirea nevestelor, că doar nu se duc acolo la iarbă verde, ci în căutare de plăceri extra-conjugale, cât mai departe de ochii electoratului.

Vorbeşte lumea că managerul unei instituţii medicale de prin sudul judeţului ar fi intrat în atenţia organelor de cercetare, care au înţeles de ceva vreme că directorul în cauză a cam băgat adânc mâna în banii instituţiei pe care o conduce. Banii, spun unele surse, s-ar fi scurs prin metodele deja clasice, adică prin contracte „grase” către firme clientelare, acordate cu lejeritate contra comision. Aşa ar fi ajuns pacienţii să consume legume aduse de la zeci de kilometri, evident, la suprapreţ sau să spele lenjeria de pat cu detergent plătit aproape în aur pur, la cât de scump este. Şi nu numai aici ar fi buba, ci şi la achiziţia de materiale necesare în procesul medical, pentru nişte secţii total ineficiente. Cât este de mare gaura, ar putea stabili cât de curând instituţiile publice care, se pare, monitorizează extrem de atent activitatea managerului.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

17 ore ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago