Categories: Gura lumii

Gura lumii, 22.01.2019

 Vorbesc cârcotaşii că o duduie de la o unitate din oraşul cu cetate vrea cu orice preţ să scape de un coleg de-al ei. Gurile rele susţin că respectiva vrea să aducă pe altcineva în locul colegului, care în mod normal nu ar avea o problemă să plece de pe post. Zvonerii povestesc pe la colţuri că duduia de care vorbim încearcă din toate puterile să-l vadă plecat pe om, nemaiavând răbdare să-şi aducă pila, mai precis o rudă care a rămas fără serviciu. Acum nu ştim dacă ea va reuşi să facă ce vrea sau dacă se va sesiza careva să o pună la punct. Oricum, în scurt timp lucrurile se vor rezolva în acest caz.

Povestesc gurile rele prin târg că între un viceprimar şi un primar a pornit războiul. Gurile rele au aflat şi acum şuşotesc pe la colţuri că între cei doi edili a intrat dihonia. Totul, susţin cârcotaşii, a pornit de la o afacere din care se pare că doar viceprimarul a avut de câştigat. Iar edilul şef ar fi rămas cu buza umflată. În aceste condiţii, când a văzut că nu a băgat în buzunar nici măcar un leu, primarul vrea să se răzbune pe adjunctul său în care a avut mare încredere. Şi, se pare că el pregăteşte ceva serios pentru vicele trădător, mergând până într-acolo că a propus să-l schimbe din funcţie. Şi nu îi va fi foarte greu să facă acest lucru.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

4 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

4 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

4 zile ago