S-au aliat împotriva salvatorului. Este vorba de mai mulţi aşa zişi investitori în turism din sudul judeţului. Indivizii au şi ei câteva barăci cu pretenţii de stabiliment de lux şi cred că un întreg munte este doar al lor. Gurile rele spun că un puternic investitor s-a gândit să prospecteze puţin piaţa şi să investească, însă ceea ce a urmat l-a lăsat fără apărare. Vorbesc cârcotaşii că aproape toţi băştinaşii s-au aliat, ba chiar şi cei care se duşmăneau de-o viaţă, numai ca investitorul să nu pună piciorul în staţiune. Omul a făcut imediat un pas înapoi şi s-a îndreptat spre o altă locaţie.
Vorbesc cârcotașii că au început deja negocierile subterane pentru o primărie din județ. Cică sunt…
Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…
Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…