Ce susţine Andreea Ciobanu, consilier local Deva, după ce a fost exclusă din PSRO: „Răzvan Mareş nu a avut curajul şi bărbăţia să candideze la postul de primar”

Sorina Popa

Viceprimarul Răzvan Mareş a declarat în conferinţa de presă de vineri de la sediul PSRO Hunedoara că Andreea Ciobanu (foto) va fi exclusă din partid. Ceea ce s-a şi întâmplat.
Sâmbătă, Ciobanu a fost exclusă din PSRO. „Biroul Executiv Judeţean al PSRO a decis, cu 14 voturi «pentru» şi două abţineri, ca Andreea Ciobanu să fie exclusă din partid. Ea poate face contestaţie. Aşteptăm răspunsul de la Biroul Naţional al partidului, după ce l-am informat despre această excludere, iar apoi hotărârea va fi definitivă”, a afirmat viceprimarul Răzvan Mareş pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. Andreea Ciobanu a intervenit după hotărârea foştilor săi colegi, pe pagina sa de Facebook.

„Decizie nestatutară, care nu produce efecte”
„PSRO NU MAI EXISTĂ. Congresul P.S.RO a avut loc în luna decembrie 2017 şi a decis dizolvarea partidului în conformitate cu prevederile Statutului P.S.RO şi a prevederilor legale în vigoare, Legea partidelor politice, nr. 14 din 2003. Statut P.S.RO art. 98. «Partidul Social Românesc îşi încetează activitatea prin hotărârea Congresului partidului, votată de cel puţin 2/3 din delegaţii aleşi de către Conferinţele judeţene şi Conferinţele sectoarelor municipiului Bucureşti». În prezent, documentele pentru dizolvarea PSRO se află la Tribunalul Bucureşti, cu termen stabilit pe data de 26 februarie. În aceste condiţii, toţi membrii partidului, aleşi locali sau judeţeni, devin independenţi. Prin urmare, decizia de excludere din partid a subsemnatei, luată de Biroul Judeţean PSRO, este nestatutară, nelegală şi nu produce efecte“, a scris Andreea Ciobanu pe Facebook.
„Vă informez că am fost un membru de partid onest, care a susţinut vehement candidatura domnului Răzvan Mareş la Primăria Municipiului Deva, candidatură pe care domnul Răzvan Mareş nu a avut curajul şi bărbăţia să şi-o asume. Teama de a nu îşi pierde privilegiile l-a dus la uşile liderilor locali şi naţionali ai PNL, unde şi-a negociat păstrarea scaunului de viceprimar. Prin urmare, domnul Răzvan Mareş i-a trădat atât colegii de partid, cât şi electoratul care ne-a acordat votul de încredere în 2016”, scrie Andreea Ciobanu.

„Mereu a găsit «ţapi ispăşitori» pentru greşelile sale”
„Pentru eşecul său din scurta sa activitate politică, dar mai ales pentru lipsa de performanţă în administraţie, domnul Răzvan Mareş a găsit un vinovat convenabil: Andreea Ciobanu. Recunosc, sunt persoana care a avut curajul să-i atragă atenţia în mai multe rânduri, atunci când acesta a greşit. Mi-am exprimat liber punctul de vedere atunci când am simţit nevoia să fac acest lucru, dar am respectat în totalitate statutul partidului. Istoria recentă a activităţii politice a domnului Răzvan Mareş arată că acesta nu a avut niciodată curajul să îşi asume deciziile greşite. Întotdeauna a găsit în interiorul organizaţiei, sau în altă parte, unul sau mai mulţi «ţapi ispăşitori», pentru gafele sale impardonabile. Dovadă în acest sens stau şi colegii mei de partid, Ioan David şi Florin Mureşan, care au fost excluşi din organizaţia PSRO pe nedrept şi nestatutar, fiind nevoiţi să îşi caute dreptatea în instanţă. Iată însă şi alte câteva greşeli majore pe care le-a făcut: pierderea mandatului de primar interimar, lipsa de viziune şi performanţă în cadrul Primăriei Deva, neasumarea candidaturii la Primăria Municipiului Deva, gestionarea defectuoasă a protocolului cu PNL. În aceste condiţii, am mari rezerve că proiectele şi acţiunile politice pe care domnul Răzvan Mareş le propune colegilor din partid şi devenilor sunt viabile, mai ales că domnia sa a fost în «barcă» cu mai toate partidele politice. În general s-a orientat după busola proprie în funcţie de interese sau direcţia din care a bătut vântul“, a adăugat Andreea Ciobanu, consilier local în Deva, comentariu postat pe contul ei de pe Facebook.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Cat de josnica sa fii, sa uiti ca nu demult erai numai cu el, peste tot apareai, cu tupeul maxim.

Recent Posts

Bulina albă

Vasile Dîncu, senator PSD Pentru că a primit Titlu de Cetățean de Onoare al municipiului…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii ăștia tare isteți că o duduie, șefă pe la o agenție de la…

17 ore ago

Bulina neagră

Claudiu V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic și…

18 ore ago

„Săracii” preoți, ce salarii mici au! Grila de salarizare a preoţilor, în funcţie de studii şi încadrare

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a cerut creşterea salariului per­so­na­lului neclerical la nivelul salariului minim…

18 ore ago

Escrocheria „Mă auziți acum?”: motivul pentru care este important să nu răspunzi cu „DA”

În era digitală actuală, în care sun­tem profund interconectați prin In­ter­net, escrocheriile telefonice ră­mân o…

18 ore ago

Căutări reluate în cazul persoanei dispărute în lacul Sântămăria Orlea. Apa are 19 metri adâncime

Scafandrii au reluat, ieri, căutările în cazul persoanei date dispărută în lacul ba­rajului de acumulare…

18 ore ago