Andreea Ciobanu rămâne consilier local la Deva

Sorina Popa

Războiul din PSRo Hunedoara, mai exact între consilierul local Andreea Ciobanu (foto) şi liderul judeţean al partidului, Răzvan Mareş, este pe punctul de a fi lămurit de tribunal.
Nu îl interesează ce fac organizaţiile locale
Reamintim că luna trecută, Biroul Executiv Judeţean al PSRO a decis ca Andreea Ciobanu să fie exclusă din partid. „Aşteptăm răspunsul de la Biroul Naţional al partidului, după ce am informat despre această excludere, iar apoi hotărârea va fi definitivă“, a spus liderul PSRo Răzvan Mareş, după excluderea Andreei Ciobanu din partid. Dar Andreea Ciobanu s-a adresat şi ea Biroului Naţional al PSRo, contestând excluderea.
Pentru a lămuri lucrurile, l-am contactat telefonic pe Florentin Gust, preşedintele PSRo, care ne-a declarat că „Biroul Naţional al partidului nu s-a mai întrunit, ca atare nu mai funcţionează. Iar pe mine nu mă interesează ce hotărăsc organizaţiile locale, avem mulţi consilieri locali în toată ţara”.
Precizăm că în decembrie 2017, Congresul partidului a decis dizolvarea PSRo. Tribunalul Bucureşti va hotărî, luni, 26 februarie 2018, dizolvarea partidului, la cererea conducerii acestuia.
Prefectul de Hunedoara, Fabius Kiszely, a declarat că nu a primit până acum nici un document privind excluderea consilierului local Andreea Ciobanu din PSRo. Ca atare, dacă luni Tribunalul Bucureşti, ia act de hotărârea Congresului PSRo şi decide dizolvarea partidului, Andreea Ciobanu şi ceilalţi aleşi locali PSRo de la Deva vor rămâne consilieri independenţi şi nu vor mai putea fi schimbaţi până la încheierea mandatului.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • V-ati intrebat vreodata de ce nu se face un control si la Aqualand? Poate domnisoara “rea de musca”, mai nou sfatuitoare a primarului Devei, poate sa ne spuna. Amantii stiu de ce...

  • Ce curios mai ești tu măi, doar ca ,comentariul nu face obiectul articolului. Ești un frustrat si tu ca multi alții. La muncă nu la întins mâna. Mâna care nu spune o poveste nu primește pomană.

  • SC Aqualand Deva SRL este o societate și funcționează în regim de societate, persoana juridică. Nu este in subordinea și autoritatea Primarului, prin urmare Corpul de Control al Primarului nu are dpdv legal autoritate sa desfășoare controale la societatea Aqualand. Ministerul de Finante și Curtea de Conturi sunt autoritățile care pot face controale dpdv legal la aceasta societate.
    Costeluș și Gașca de Invidioși, curioși și frustrați, mergeți la muncă! Ați căpușat destul administrația din Deva! E gata cu pomenile lui Mircia!

  • @Curiosii
    Partial gresit ce spui tu.
    Chiar daca este societate comerciala, administratia locala detine peste 50% din capitatul social, astfel incat se subordoneaza primariei.
    Altfel cum ar fi putut primarul sa schimbe directorul Aqualand, CL sa stabileasca tarifele, primaria ROF...etc.

  • Cucuvea Aqualand este subordonat CL ,iar numirea administratorului s-a făcut in ședință de CL.

  • Corect! Mea culpa.
    M-am exprimat gresit ca primarul a schimbat directorul Aqualand.
    CL este autoritatea deliberativa.

  • @Curios care te vrei curios,poate tu si Costeluș vreți să nu vă mai faceți că munciți. Ne-am cam saturat de tăietori de frunze,scuze lemne.

Recent Posts

Un nou proiect marca „Dan Bobouțanu”. Cel mai vechi și mai mare parc din Hunedoara își schimbă complet înfățișarea

    Un lucru este clar. Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a luat în serios…

22 de ore ago

Ilia: tractor şi tocătoare de vegetaţie, din fonduri europene

  Magdalena Șerban Grupurile de Acțiune Locală (GAL) fa­cilitează finanțarea flexibilă a sate­lor, implicarea directă…

o zi ago

O nouă investiţie din bani europeni. Au inceput lucrările la Centrul de Îngrijiri Paliative din Municipiul Brad

  Magdalena Șerban Un centru de îngrijiri paliative are rolul principal de a îmbunătăți cali­tatea…

o zi ago

Dobra: puteţi obţine identitate digitală modernă, prin Caravana CEI

Magdalena Șerban Caravana Cărții Electronice de Iden­titate (CEI) reprezintă o oportunitate de a obține noul…

o zi ago

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 zile ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

2 zile ago