Gura lumii

Vorbesc gurile rele că un director de la o instituţie care se ocupă de veniturile „nesimţite” ale unor băştinaşi, familist convins de altfel, se pare că nu a rezistat farmecelor afişate de una dintre angajatele instituţiei, bucurându-se din plin de graţiile acesteia. Gurile rele spun că s-ar putea să fie doar o impresie eronată pe care şi-au făcut-o unii dintre angajaţii care şuşotesc pe la colţurile holurilor, la o pauză de cafea şi ţigară. Însă prea se potrivesc, la fix, plecările directorului, în timpul programului, spre destinaţii necunoscute, şi dispariţiile, întâmplătoare, în acceeaşi perioadă de timp, ale domnişoarei, intrată în vizorul cârcotaşilor.
Tot cârcotaşii, care au ochi şi urechi peste tot, comentează despre un slujbaş al Domnului dintr-un mare municipiu al judeţului (cu mare trecere şi pe la conducerea urbei), care încalcă fără să se teamă de urmări, cel puţin două din poruncile lăsate moştenire de cucernicii înaintaşi. Cică de ani de zile, acesta primeşte, pe lângă milostenia enoriaşilor, ban de ban şi de la bugetul local – adică tot din buzunarul milostivilor – pentru zidirea unei biserici. Gurile rele spun că, de curând, au fost descoperite oareşce facturi care demonstrează clar că atunci când se făcea comandă de materiale pentru lăcaşul de cult, se făcea şi pentru casa personală, la acelaşi producător şi şlefuitor de rocă din judeţ. Nu ar fi fost nici o problemă, spun cârcotaşii, numai că, se pare, plata facturilor s-a făcut dintr-un singur cont.